Voltaire, unul dintre cei mai importanți scriitori din literatura franceză

„Voltaire” este pseudonimul scriitorului și filosofului francez François-Marie Arouet. Acesta a publicat numeroase cărți și pamflete în secolul XVIII.

Voltaire a fost un personaj central al mișcării intelectuale europene cunoscută drept Iluminismul. Voltaire a fost destul de controversat în timpul vieții sale, în mare parte din cauza naturii critice a operelor sale. Cărțile și pamfletele sale conțineau zeci de atacuri la puterea clericală și autoritatea bisericească.

Voltaire era un critic și al instituțiilor politice franceze, iar multe dintre scrierile sale incorporau apărări elaborate ale libertății civile. Ideile lui Voltaire și-au găsit, într-un final, locul în revoluțiile franceze și americane.

Unul dintre cele mai importante monumente ale literaturii franceze

De asemenea, Voltaire a fost un scriitor versatil și prolific. În timpul vieții sale, acesta a publicat numeroase lucrări, inclusiv cărți, piese de teatru, poezii și polemici.

Sursa foto: Shutterstock

Cele mai cunoscute opere includ „Lettres philosophiques” (1734) și romanul satiric „Candide, ou l’Optimisme” (1759). Cel dintâi, o serie de eseuri cu privire la guvernul și societatea englezească, a reprezentat un moment de cotitură pentru istoria gândirii. Astăzi, romanul este considerat unul dintre cele mai importante monumente ale literaturii franceze, potrivit Britannica.

Voltaire punea accent pe importanța toleranței

Voltaire credea, mai presus de toate, în eficacitatea rațiunii. Acesta credea că progresul social poate fi atins prin rațiune, iar autoritatea, fie aceasta politică sau religioasă, ar trebui să fie imună la provocarea prin rațiune. Voltaire punea accent pe importanța toleranței, în special a toleranței religioase. În „Lettres philosophiques”, Voltaire a discutat despre efectele și beneficiile toleranței religioase.

Voltaire a dominat discursul erei sale. Prin scrierile sale, Voltaire nu lăsa aproape niciun subiect neabordat. Printre temele lucrărilor sale se numără libertatea, progresul și egalitatea. Pe scurt, Voltaire a influențat considerabil direcția gândirii europene în secolul XVIII. Deși a murit în 1778, Voltaire este considerat adesea arhitectul Revoluției Franceze din 1789.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Junimea, societatea care a descoperit cei mai importanți scriitori români ai secolului XIX

Viața marelui scriitor Lev Tolstoi, excomunicat din Biserica Ortodoxă Rusă

Cehov, marele scriitor răpus de o boală cumplită

10 lucruri de știut despre Mihai Eminescu, poetul național al României



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.