Sub umbra întunericului, o uzină părăsită din zona industrială a Berlinului revine la viață. Fațada deteriorată devine un spectacol vivant pentru o nouă modalitate de exprimare artistică. Proiecțiile de lumină transformă pereții plini de praf într-o simfonie vizuală în care nuanțele intense de albastru cobalt, roșu strălucitor și forme geometrice se împletesc într-un dans abstract. Nu este doar un graffiti. Este o instalație efemeră de artă digitală, un omagiu modern adus lui Wassily Kandinsky – părintele artei abstracte.
Kandinsky și reanimarea simțurilor
Wassily Kandinsky (1866–1944) nu este doar un nume în istoria artei; este o putere care a schimbat complet modul în care percepem și simțim pictura. Născut în Rusia și pregătit inițial ca avocat, Kandinsky a renunțat la o carieră promițătoare pentru chemarea artei, după ce a avut o revelație în fața unei lucrări a lui Monet. Monet nu a reprezentat un obiect recunoscut – a surprins o impresie. Acea experiență l-a făcut să realizeze că forma și culoarea pot exista și comunica independent de realitatea fizică.
Din acel moment, Kandinsky a devenit un căutător vizual al sinelui, al emoțiilor și al legăturii fundamentale dintre artă și spiritualitate.
Sinestezia și limbajul percepțiilor
Kandinsky trăia cu o tulburare denumită sinestezie – un fenomen neurologic rar în care stimularea unui simț generează răspunsuri automate în altul. Pentru el, culoarea și sunetul erau indisolubile. Auzea tonuri muzicale în momentul în care observa anumite culori și, invers, crea picturi în timp ce asculta muzică, ghidat de ceea ce el numea „sunetul culorii”.
Această legătură profundă între forme, culori și emoții îi stimulau creativitatea să elaboreze opere fără referințe concrete la lumea reală, dar care sugerează un întreg univers interior al sentimentelor. Tablourile sale nu au doar o valoare estetică, ci una spirituală și empatică – generează vibrații, rezonează cu sufletul.
„Despre spiritual în artă” – manifestul sufletului vizual
Publicat în 1911, lucrarea sa “Despre spiritual în artă” conturează esența picturii abstracte. Kandinsky susținea că arta nu trebuie să reproducă cu fidelitate realitatea exterioară, ci să comunice stări interioare, acel „impuls interior” de exprimare care ar trebui să ghideze creația artistică. El propunea o ierarhie a artelor pe baza capacității lor de a suscita emoții pure, considerând pictura abstractă drept una dintre cele mai elevate forme.
Această abordare l-a propulsat ca pedagog la Bauhaus – celebra instituție germană de arhitectură și design, unde a jucat un rol esențial în redefinirea artei moderne, integrând geometria, psihologia culorilor și exprimarea spirituală într-un limbaj artistic nou.
Cele trei etape ale creației kandinskiene
Parcursul artistic al lui Kandinsky se descompune în trei etape notabile:
1. Faza figurativă timpurie (până în 1910): lucrări precum Cavalerul albastru (1903) reflectă influențe din arta populară rusă, simbolism religios și natură. Aici, Kandinsky își caută vocea artistică și experimentează cu elemente simbolice și sacre.
2. Faza exploziei abstracte (1910–1920): epoca în care artistul îmbrățișează pe deplin abstractul. Opere ca Compoziția IV și Improvizația 28 marchează o eliberare de formele tradiționale. Întregul tablou devine o orchestră cromatică, unde formele nu mai reprezintă nimic din lumea tangibilă, ci transpun emoții și stări sufletești.
3. Faza geometrică și matură (1920–1944): în perioada Bauhaus, Kandinsky își concentrează explorările asupra geometriei pure.
