Vivo a lansat un telefon care își schimbă culoarea carcasei

Vivo va aduce pe piață primele telefoane cu capac din spate care își poate schimba culoarea folosind tehnologia de sticlă electrocromică.

Produsele producătorului de smartphone-uri Vivo nu se vând (încă) în Europa, însă de-a lungul anilor, compania chineză a adus pe piață mai multe dispozitive interesante și inovatoare. Modelele Vivo au fost primele cu o cameră retractabilă și ecran fără decupaje, primele cu senzori de amprentă integrați în display și recent primele cu sisteme de camere stabilizate activ printr-un sistem de tip „gimbal”.

Telefonul „cameleon” prezentat de Vivo folosește o tehnologie cunoscută pentru a-și schimba culoarea

Această tehnologie nu debutează acum pe telefoanele mobile. OnePlus a fost de fapt prima companie care a integrat un astfel de panel de sticlă pe spatele unui telefon în cazul modelului Concept One, realizat în parteneriat cu McLaren. De altfel, acela a fost și ultimul produs realizat în parteneriat de către cele două companii. Acolo, sticla care poate fi colorată la comandă era folosită doar pentru a ascunde camerele foto sau drept filtru ND pentru camere. Desigur, avea o singură nuanță: negru.

În cazul noului telefon pe care Vivo îl prezintă pe rețelele de socializare din China, avem de a face cu întregul spate acoperit cu astfel de sticlă. Telefonul poate astfel să treacă de la o nuanță la alta de culoare cu o simplă apăsare de buton. Putem vedea însă doar un efect de „decolorare”, nu un efect de tip „RGB”, care să coloreze telefonul în orice nuanță dorești.

Xiaomi va folosi tehnologia under-screen camera pentru viitoarele smartphone-uri

Samsung redevine cel mai mare producător de smartphone-uri

Huawei ar putea lansa un smartphone cu un sistem de siguranță inedit

Cum arată și ce dotări au noile smartphone-uri OPPO din seria A, lansate în România



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.