Victorie pentru castorii din Marea Britanie. Au primit „dreptul de a rămâne” în țară după o absență de 400 de ani

15 familii de castor au primit permanent „dreptul de a rămâne” pe râul Otter, din Devon, Marea Britanie.

Decizia a fost luată de Guvernul britanic în urma unui studiu de cinci ani desfășurat de asociația Devon Wildlife Trust privind impactul castorilor asupra mediului natural local.

Asociația a descris hotărârea ca fiind „cea mai importantă decizie luată de Guvern pentru viața sălbatică din Anglia în ultimii ani”.

Este pentru prima oară când un mamifer nativ dispărut primește susținere guvernamentală pentru a fi reintrodus pe teritoriul Angliei.

Castorii își construiesc „case” complexe, cu intrări subacvatice

Rebecca Pow, Subsecretar de stat în Departamentul pentru Mediu, a declarat că în viitor castorii vor putea fi considerați „bunuri publice” și fermierii și proprietarii de terenuri vor plăti pentru a-i avea pe proprietățile lor.

Castorii au puterea de a schimba întregi peisaje. Aceste mamifere se simt mai în siguranță în apa adâncă, așa că au devenit maeștri ai barajelor și bazinelor.

Castorii își construiesc „case” complexe, cunoscute drept vizuine sau chiar adevărate „cabane”, cu intrări subacvatice.

Experimentul desfășurat pe râul Otter a arătat că abilitățile animalelor au îmbunătățit ecologia din regiune. Au crescut „biomasa peștilor” și au îmbunătățit calitatea aerului. Asta a însemnat mai multă hrană pentru vidre, castorii find erbivori. De asemenea, a însemnat apă mai curată și mai clară în care peștii au putut prospera.

Castorii au dispărut în urmă cu 400 de ani în Marea Britanie

Barajele construite de castori au funcționat drept mecanisme naturale de apărare împotriva inundațiilor, astfel ajutând în reducerea riscului ca locuințele din aval să fie inundate.

Dovezile adunate de cercetători în timpul experimentului au ajutat Departamentul pentru Mediu să ajungă la decizia „inovatoare” a de oferi castorilor dreptul de a trăi, cutreiera și de a se reproduce pe râu.

Castorii au fost vânați până la dispariție în urmă cu 400 de ani, pentru carnea lor, pentru blana lor rezistentă la apă și pentru o substanță pe care o secretă numită „castoreum”, folosită în alimente, medicamente și parfumuri, scrie BBC.

Totuși, este încă un mister modul în care castorii au ajuns pe râul Otter. Unii suspectează că animalele au fost aduse ilegal de activiști pentru mediu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cele mai ciudate fobii ale oamenilor legate de animale

Care sunt animalele cu cel mai puternic sistem imunitar din lume

Dispăruţi acum 200 de ani, mai mulţi castori au fost observaţi din nou pe râurile Prahova şi Teleajen

Un castor plin de furie declară război brazilor artificiali de Crăciun



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.