Vârsta la care ești cel mai deștept și creativ. Nu-ți face griji, nu este sub 30 de ani

Ideea că după vârsta de 30 de ani, nu mai ești la fel de deștept sau creativ este doar un mit. Află ce rol important joacă fiecare vârstă în parte.

A fi deștept sau creativ nu ține doar de vârsta sub 30 de ani

Inteligența, creativitatea sau capacitatea cognitivă nu sunt lucruri care cresc gradual doar până la vârsta de 30 de ani, acesta fiind doar un mit. În funcție de vârstă, capacitatea creierului cunoaște numeroase schimbări de-a lungul vieții unui om. Iată cele mai concrete exemple în ceea ce privește vârsta și beneficiile care vin odată cu ea.

Vârsta de 11 ani: Învățarea unei noi limbi

Dacă dorești ca cei mici să fie bilingvi, cel mai recomandat ar fi să învețe o nouă limbă încă de mici. Un studiu de referință din 1975 a constatat că britanicii de 11 ani au învățat franceza mai bine decât colegii lor mai mari. Cercetătorii nu sunt de acord cu privire la cea mai bună vârstă exactă pentru a învăța o nouă limbă. În timp ce  unii spun că devine mai greu după vârsta de șapte ani, ceilalți susțin că orice moment înainte de pubertate nu este prea târziu. Cu toate acestea, toți sunt de acord asupra unui singur lucru: copiii învață mai bine o limbă nouă decât adulții. La vârsta adultă, îți cunoști atât de bine limba maternă, încât este mai greu să-ți antrenezi creierul să meargă mai departe de ea.

Vârsta de 18 ani: Învățare rapidă și atenție

Ar putea exista un motiv pentru care copiii tăi sunt atât de buni la succesiunea de teste. Cercetătorii le-au oferit americanilor între 16 și 89 de ani o serie de teste pentru a afla când au atins apogeul în diferite tipuri de funcții cognitive. Participanții aflați la sfârșitul adolescenței s-au descurcat cel mai bine la un test de potrivire a numerelor cu simboluri. Testul ar trebui să măsoare învățarea asociativă (adică ce număr merge cu ce simbol), plus atenția, viteza, memoria și multe altele, conform studiului din Psychological Science.

Vârsta de 24 ani: Amintirea numelor

Am fost cu toții acolo: întâlnești pe cineva pentru a doua oară și nu-ți amintești pentru nimic în lume care este numele persoanei respective. Un studiu din jurnalul Cognition care s-a ocupat de voluntari între 10 și 70 de ani a descoperit că, după vârsta de 23 până la 24 de ani, adulților le este mai greu să memoreze numele.

Vârsta de 32 ani: Recunoașterea oamenilor

Ai fost vreodată abordat de un străin (sau cel puțin așa credeai) care pare să creadă că v-ați mai întâlnit? Aceasta nu este o chestiune de a pune un nume feței, ci are de-a face cu recunoașterea feței în primul rând. Același studiu din Cognition a determinat că vei atinge vârful recunoașterii faciale între 30 și 34 de ani.

Vârsta de 48 ani: Citirea emoțiilor

Îmbunătățirea inteligenței tale emoționale este la fel de crucială ca și cunoașterea. Probabil că vei sta cel mai bine la a citi emoțiile altora atunci când ești la vârsta mijlocie. Studiul Psychological Science din 2015 a testat cât de bine ar putea voluntarii să-și dea seama de emoții doar privind în ochii unei alte persoane. Vârsta maximă pentru recunoașterea sentimentelor a fost în jur de 48 de ani, deși a rămas destul de stabilă între 40 și 60 de ani.

Vârsta de 59 ani: este cea mai indicată pentru informații

Unii oameni par să știe totul și o parte din asta ar putea să-și găsească explicația în vârsta lor. Studiul Psychological Science a constatat că 50 de ani era vârsta de vârf pentru înțelegerea informațiilor. Nu numai cei care tocmai au trecut peste știu cel mai bine a spune „ce” ca întrebare generală, dar au fost și cei mai buni în a explica „de ce”. Mai multe vești bune pentru cei cu această vârstă. Adulții sunt cei mai buni la rezolvarea problemelor de matematică la vârsta de 50 de ani, potrivit studiului din Psychological Science.

Vârsta de 60 ani: Vocabular

Studiul Psychological Science a constatat că adulții cunoșteau cele mai multe cuvinte între 55 și 65 de ani. Profesorul de la Boston College, dar și autorul studiului, Joshua Hartshorne a explicat că aceasta este vârsta la care atingem apogeul vieții din acest punct de vedere.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.