Vântul de pe Marte ar putea genera suficientă energie încât să alimenteze turbine eoliene

Pe Marte ar putea să existe suficient vânt care să alimenteze turbinele eoliene, arată cercetările realizate de cercetători de la NASA, Universitatea Boulder Colorado și de la Universitatea Washington-Seattle, ambele din SUA. 

În cadrul studiului, publicat în jurnalul Nature Astronomy, grupul a adaptat un model climatic care să simuleze condițiile de pe Marte și să afle mai multe despre tiparele și forța vântului.

O cercetare anterioară a arătat că, întrucât Marte are o atmosferă rarefiată, este puțin probabil ca vântul să fie folosit să încarce turbinele ca să genereze electricitatea pe care vizitatorii umani sau alte colonii de mai târziu să o folosească. În acest nou efort, cercetătorii aruncă o privire mai atentă asupra vântului de pe Marte și asupra posibilității de a fi folosit drept sursă de energie, potrivit Phys.org.

Cum au constatat cercetătorii că vântul de pe Marte ar putea genera energie?

Ca să simuleze condițiile de pe Marte, cercetătorii au adaptat un model climatic dezvoltat original ca să studieze clima de pe Pământ. Schimbările lor pentru Marte le-au permis să folosească cantități de radiații solare, niveluri de praf și energie termică, împreună cu terenul geografic, pentru a simula condițiile de vânt pe diferite părți ale suprafeței planetei.

După ce și-au pus în funcțiune modelul, cercetătorii l-au folosit ca să simuleze climatul de pe Marte timp de mai mulți ani. Echipa a concluzionat că pe multe zone din Marte vânturile sunt suficient de puternice încât să genereze energie, iar câteva zone au avut suficient vânt pentru a funcționa drept sursă unică de generare a energiei electrice.

Energia produsă de vântul marțian, mai puternică decât cea creată de panourile solare

Zonele care au fost identificate ca fiind cele mai potrivite pentru generarea de energie eoliană erau marginile craterelor și înălțimile vulcanice. De asemenea, cercetătorii au aflat că, în jurul polilor, forța vânturilor a crescut peste formațiunile de gheață. În câteva dintre locurile analizate, echipa a descoperit că energia produsă de vânt poate fi mai mare decât cea produsă de panourile solare.

Cercetătorii sugerează că ceea ce au aflat arată că, în anumite zone, pot fi construite turbine mari care să genereze cantități mari de energie, mai ales în regiunile înghețate sezonier din partea de nord a planetei. Oamenii de știință sugerează și că astfel de turbine ar trebui să fie făcute din materiale diferite decât cele de pe Pământ, din cauza constrângerilor referitoare la greutate.

Vă mai recomandăm și: 

Dunele ciudate de pe Marte ar putea fi cauzate de atmosfera planetei

Cum sună o furtună de praf pe Marte? Ascultă AICI!

Un asteroid a lovit planeta Marte cu asemenea forță încât ar fi cauzat un mega-tsunami

Rămâi cu bine, InSight! Sonda aflată pe Marte nu mai răspunde mesajelor de pe Pământ



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.