Următoarea sursă de coronavirusuri ar putea fi chiar cea mai mare pădure tropicală a lumii


Următoarea pandemie ar putea proveni chiar din pădurea amazoniană, avertizează ecologistul brazilian David Lapola, care spune că invadarea habitatelor animale de către oameni – cauza cea mai probabilă a epidemiei de COVID-19 – este în plină creştere în această zonă din cauza defrişărilor agresive.

Cercetătorii susţin că urbanizarea zonelor cândva sălbatice contribuie la apariţia bolilor zoonotice – bolile care pot fi transmise de la animale la oameni.

Acestea includ şi noul coronavirus, despre care cercetătorii cred că a apărut la lilieci înainte să treacă la oameni în provincia chineză Hubei, probabil prin intermediul unei alte specii. 

Lapola, care studiază impactul activităţii umane asupra viitoarelor ecosisteme din pădurile tropicale, spune că aceleaşi procese pot fi observate şi în pădurea amazoniană

„Amazonul este un rezervor imens de virusuri. Ar fi de preferat să nu ne încercăm norocul”, a declarat ecologistul pentru AFP, scrie Science Alert

Cea mai mare pădure tropicală a lumii dispare cu o viteză alarmantă. 

Anul trecut, în timpul primului an de mandat al preşedintelui Jair Bolsonaro, defrişările din pădurea amazoniană a Braziliei au crescut cu 85%, însemnând peste 10.000 de km2 – aproape de mărimea Republicii Libaneze.

Tendinţa e prezentă şi în acest an. Din ianuarie până în aprilie, peste 1.200 de km2 au fost raşi, astfel stabilind un nou record pentru primele patru luni ale anului, potrivit datelor provenite de la sateliţii Institutului Naţional de Cercetare Spaţială a Braziliei (INPE).

Aceasta este o veste proastă, nu doar pentru planetă, dar şi pentru sănătatea oamenilor, spune Lapola. „Când creezi dezechilibru ecologic… atunci e momentul în care un virus poate trece” de la animale la oameni, a mai adăugat acesta.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Care este, de fapt, cel mai bun dezinfectant din lume pentru uzul extern pe timp de pandemie de coronavirus

Pericolul experimentelor de laborator. Savanţii modifică genetic virusuri mortale, care pot declanşa o pandemie

Adevărul despre Moartea Neagră. Cum s-a răspândit de fapt cea mai devastatoare pandemie din istoria omenirii

Pădurea amazoniană poate să dispară în timpul vieţii noastre – studiu ONU



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.