Universitățile trimit creieri și organe prin poștă pentru ca studenții să le poată diseca acasă

Pentru studenții din programele științifice ale universităților, cursurile în laborator sunt un mod crucial pentru a dobândi abilități de cercetare mai bune și pentru a înțelege mai bine teoria.

Totuși, astfel de cursuri sunt o provocare pentru universitățile care funcționează în regim de „învățământ de la distanță” în timpul pandemiei de coronavirus, așa că unele programe de biologie au început să trimită prin poștă creieri, ochi și chiar fetuși întregi de porc pentru ca studenții să poată practica disecția acasă.

La Colegiul Lafayette, studenții de la neuroștiință au primit recente pachete în poștă care conțineau creieri de oi, aleși deseori de școli datorită asemănării cu creierii umani. Apoi, psihologul și neurologul Luis Schettino și-a ghidat studenții online și au disecat organele împreună.

„Aceasta este a doua cea mai bună soluție pentru situația actuală”

„Sincer să fiu, nu poate fi înlocuit cursul din laborator, acolo unde putem comunica într-un mod mult mai direct și eu mă pot asigura că îi învăț în persoană, nu prin intermediul unei transmisiuni video. Ceea ce vreau să spun este că, bineînțeles, aceasta este a doua cea mai bună soluție pentru situația actuală”, a explicat Schettino.

Schettino a mai subliniat că departamentul de neuroștiință face eforturi mari pentru a se asigura că studenții își pot desfășura cursurile de laborator în condiții de siguranță. Spre exemplu, conținutul pachetelor nu este toxic, iar studenții sunt instruiți cum să folosească echipamentul de protecție.

Nu doar Colegiul Lafayette trimite organe prin poștă studenților.

„Nu mă așteptam la asta, să ne trimită organe adevărate, prin poștă”

Spre exemplu, Școala de Medicină de la Stanford a trimis creieri de oi și inimi de porc studenților din programul de vară, informează Futurism.

Iar la Universitatea din Arizona, studenta Julie Taraborrelli se aștepta să primească instrumente chirugicale, însă atunci când a deschis pachetul a fost șocată. Taraborrelli a filmat totul și a arătat pe TikTok ce se afla în pachet, un fetus de porc, ochi de vacă și creieri de oaie. Filmarea a devenit virală între timp.

„Chiar nu știam ce o să primesc în cutie. Nu mă așteptam la asta, să ne trimită organe adevărate, prin poștă”, a declarat studenta pentru CBC.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cercetătorii au privit la microscop cum „înflorește” noul coronavirus în celulele creierului

Creierul nostru ar folosi strategii similare unui motor de căutare pentru a-și aminti cuvinte și întâmplări trecute

Cum a supraviețuit o bucată de creier din Epoca Fierului?

Cercetătorii au descoperit „centrul stresului” din creierul uman



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.