**Este un ajutor sau un obstacol că unele plante generează propriile pesticide? O substanță chimică naturală fabricată de plante, mult timp neînțeleasă, ar putea constitui o alternativă ecologică la pesticide. Cu toate acestea, avantajele sale are și un cost potențial asupra mediului.**
Anumite plante își creează propriile pesticide. Aceasta se referă la izopren, un compus eliberat în mod natural. O echipă de cercetători de la Universitatea de Stat din Michigan (MSU), SUA, condusă de profesorul Tom Sharkey, a descoperit în urma a 40 de ani de cercetări că izoprenul poate respinge insectele și că plantele, cum ar fi soia, pot stimula producția acestuia în condiții de stres, chiar și atunci când în mod normal nu îl generează.
Studiul publicat în *Science Advances* indică că izoprenul determină plantele să formeze proteine greu de digerat, care provoacă insectelor o formă de „indigestie”. Drept urmare, dăunătorii evite acele frunze, iar cei care continuă să se hrănească cu ele experimentează o creștere încetinită.
Paralel, o altă cercetare, publicată în *Proceedings of the National Academy of Sciences,* a arătat că frunzele de soia eliberează izopren atunci când sunt lezate. Această descoperire este semnificativă deoarece se considera că plantele de cultură moderne nu mai au abilitatea de a produce izopren. Această capacitate le-ar putea conferi o rezistență mai mare la temperaturi ridicate și insecte, dar cu un cost.
**Unele plante produc propriile pesticide, însă cu un cost: poluarea aerului**
Izoprenul este o hidrocarbură care joacă un rol semnificativ în poluarea aerului, în special în zonele urbane deja afectate de smog. Acesta interacționează cu lumina solară și oxizii de azot (proveniți din arderea cărbunelui și emisiile vehiculare), generând ozon troposferic și aerosoli toxici, explică Phys.org.
De fapt, izoprenul se află pe locul doi ca emisii de compus organic volatil la nivel mondial, după metanul generat de activitățile umane. „Una dintre cele mai importante întrebări care au apărut în urma acestei cercetări este: ar trebui să modificăm genetic plantele pentru a produce izopren și a le proteja de dăunători, acceptând în același timp poluarea suplimentară? Sau, dimpotrivă, ar trebui să ne concentrăm asupra opririi producției de izopren, pentru a îmbunătăți calitatea aerului?”, se întreabă Sharkey.
Nu toate plantele emit izopren. Printre cele care fac acest lucru se numără stejarul și plopul, iar izoprenul este eliberat în cantități mai mari pe vreme caldă. Deși nu are un miros (spre deosebire de rășinile de pin sau eucalipt), izoprenul ajută plantele să-și mențină funcțiile interne în condiții de stres termic și, conform noului studiu, le conferă o rezistență mai mare la atacurile de insecte.
Totuși, sinteza izoprenului implică un sacrificiu pentru plantă: carbonul care ar putea fi utilizat pentru creștere și stocarea energiei este redirecționat pentru apărare. Acest lucru explică de ce multe plante, pe parcursul evoluției, au renunțat la gena responsabilă de sinteza izoprenului.
**Soia: între reziliență și impactul asupra atmosferei**
Într-un experiment, echipa lui Sharkey a constatat că soia păstrează genele pentru izopren-sintază, dar le activează numai în condiții de stres, cum ar fi lezarea frunzelor. Atunci când frunzele au fost presate cu ajutorul unor cleme, au emis o cantitate redusă de izopren. Această strategie „hibridă” pare să fie eficientă: planta nu generează izopren constant, dar poate să-l utilizeze atunci când este necesar.
Cu toate acestea, cercetătorii subliniază că, în contextul schimbărilor climatice, din ce în ce mai multe plante ar putea începe să elibereze izopren din ce în ce mai frecvent.
