Unde se află materia barionică din Univers?

Barionii formează materia cu care interacționăm și din care suntem formați.

Universul ascunde o mulțime, iar oamenii de știință abia au început să descopere. Aceștia au început să afle detaliile de bază despre energia și materia întunecată și au o teorie destul de solidă care să explice începutul cosmosului. În timp, cercetătorii au reușit să explice modul în care se formează stelele și galaxiile, dar încă nu au reușit să afle unde se află jumătate din materia barionică.

Materia barionică sau materia „normală” formează tot ce putem vedea în jurul nostru, chiar și pe noi. Cercetătorii estimează că aceasta reprezintă aproximativ 5% din masa totală a Universului, cu precizarea că nu știu unde se află jumătate din această materie, notează Space.

Cum demonstrezi existența materiei pe care nu o poți vedea?

Aceasta este provocarea pe care oamenii de știință au primit-o din partea Universului. Paul M. Sutter, astrofizician, explică faptul că cercetătorii au la dispoziție două avantaje extrem de importante. În primul rând, știința modernă are o înțelegere extinsă asupra fizicii din momentele primordiale ale existenței, ceea ce permite realizarea unor predicții despre materia barionică.

În cel de al doilea rând, oamenii de știință au la dispoziție radiația cosmică de fundal, care a apărut la 380.000 ani de la Big Bang, odată cu răcirea plasmei primordiale. Din fericire, cercetătorii au o bună înțelegere a fizicii care guvernează plasma, ceea ce se traduce în calcul asupra cantității de materie barionică.

Ambele metode de aproximare a cantității de materie barionică din Univers indică faptul că aceasta reprezintă în jur de 5%.

Căutarea barionilor

Instrumentele cercetătorilor au reușit să descopere jumătate din materia barionică, vorbim aici de galaxii, gaze cosmice sau chiar găuri negre. Ceea ce, în mod natural ridică întrebări legate de locația celei de-a doua jumătăți.

O posibilă explicație legată de identificarea acestei jumătăți care scapă cercetătorilor vizează natura acesteia. Mai exact, oamenii de știință iau în calcul posibilitatea ca această parte a materiei normale să nu fie îndeajuns de compactă pentru a fi detectată de către telescoape.

În acest punct, oamenii de știință sunt de părere că ar putea găsi materia lipsă prin observarea filamentelor de gaz care leagă galaxiile. Dacă acestea se dovedesc îndeajuns de calde atunci radiați de fundal ar putea să le energizeze ceea ce ar putea facilita descoperirea lor.

Oamenii de știință au concluzionat, teoretic, că aceste filamente de gaze au un efect individual neglijabil pentru telescoape, dar, atunci când atunci când efectele lor sunt agregate atunci este posibilă descoperirea lor și a materiei lipsă.

Citește și:

Cercetătorii au depistat o „bucată” de Univers care anterior nu le-a fost accesibilă

Materia şi antimateria sunt asimetrice, o dovedesc experimentele dintr-un laborator japonez

Particula axion. În căutarea materiei întunecate, cercetătorii au dat peste alt mister. Fizica așa cum o știm s-ar putea schimba

Ciocnirea materiei cu antimateria ar putea duce la descoperirea unei noi particule subatomice



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.