Un vânâtor din Ungaria a fost atacat de urs în Harghita


Un cetăţean maghiar a ajuns la spital după ce a fost atacat de un urs. Bărbatul se afla la vânătoare de mistreţi, pe un fond din judeţul Harghita. El a fost salvat de colegii săi de vânătoare, care au tras focuri de armă în plan vertical şi au speriat animalul.

Conform purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita, Gheorghe Filip, luni, a fost înştiinţat de un incident produs pe fondul de vânătoare din zona bazinului Odorheiu Secuiesc, aflat pe raza comunei Şimoneşti.

”Este vorba despre o vânătoare de mistreţi autorizată. În timpul acestei activităţi, la care participau 10 vânători, unul dintre ei a fost atacat de un urs. Ceilalţi, văzând că partenerul lor de vânătoare este în pericol, au executat câteva focuri de armă în plan vertical, iar ursul s-a speriat şi a fugit în pădure. Totuşi avem o victimă, pentru că ursul a apucat să îi provoace leziuni în zona braţului şi a umărului unuia dintre vânători. Acesta a fost transportat la spital”, a declarat Gheorghe Filip.

Starea sa de sănătate este stabilă, urmând să fie externat, scrie Mediafax.






Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.