Un tigru de la un parc safari din Chile a omorât o îngrijitoare

O îngrijitoare de la un parc safari din Chile a fost omorâtă de un tigru. Calvarul femeii a fost scurt: „nu și-a dat seama că ușa cuștii a rămas deschisă și a fost atacată de tigru, provocându-i moartea pe loc”.

Tânără, neidentificată de polițiști, efectua lucrări de întreținere în incinta parcului safari din orașul Rancagua, la 90 de kilometri sud de capitala Santiago.

Când angajații muncesc, animalele sunt închise în cuști. Femeia atacată de tigru a suferit răni grave la gât.

Nu și-a dat seama că ușa era deschisă

Calvarul femeii a fost scurt, spune Williams Espinoza de la poliția din Rancagua: „Ea nu și-a dat seama că ușa cuștii a rămas deschisă și a fost imediat atacată de acest tigru, provocându-i moartea pe loc”.

Parcul safari a fost închis, iar poliția face cercetări, potrivit Mediafax. Jorge Mena, de la biroul procurorului regional, a declarat că va fi investigată o posibilă culpă a unor terți pentru cele întâmplate.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.