Un test nazal ne-ar putea ajuta să găsim virusuri nemaivăzute până acum

După cum a demonstrat pandemia de COVID-19, nu doar de virusurile cunoscute trebuie să ne îngrijoreze. Cercetătorii și medicii trebuie să fie, de asemenea, atenți la variantele noi, care ne pot lua pe nepregătite. Un test nazal dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Yale din SUA ar putea alerta rapid experții cu privire la prezența unei amenințări necunoscute, fără să fie nevoie să detecteze direct virusul.

Există mai multe moduri prin care putem să înțelegem noile virusuri, care ar putea fi o amenințare asupra sănătății umane.

Monitorizarea bolilor la animale, de exemplu, ne-ar putea avertiza cu privire la virusurile care s-ar putea transmite de la o specie la alta, potrivit Science Alert.

Virusurile ascunse din organism, detectate cu un simplu test nazal

Un test cu tamponare nazală dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Yale ar putea alerta rapid experții cu privire la prezența unei amenințări necunoscute care începe să apară într-o populație, fără să fie nevoie să detecteze direct virusul. Cercetarea a fost publicată în The Lancet Microbe.

Pe baza testelor inițiale, acesta ar putea fi o modalitate rapidă și eficientă de a depista virusuri ascunse care, altfel, ar fi ratate.

„Deși examinarea probelor de animale sau a eșantioanelor umane ar putea identifica virusuri nerecunoscute, această abordare nu identifică în mod specific virusurile capabile să provoace boli umane”, scriu cercetătorii în lucrarea publicată.

Testele tipice cu tamponare nazală sunt create astfel încât să detecteze în jur de 10 până la 15 virusuri cunoscute. Cercetarea anterioară a arătat că, în unele cazuri, existau încă dovezi că organismul lupta împotriva infecției, chiar și atunci când nu era recunoscut niciun virus. Mai exact, au putut fi detectate niveluri ridicate ale unei proteine antivirale produse de mucoasa nazală numită CXCL10.

În cadrul noului studiu, un proces minuțios de secvențiere genetică a fost aplicat unor mostre vechi de tampoane nazale în care CXCL10 fusese găsit în abundență, ceea ce a scos la iveală prezența unui virus gripal rar numit gripă C.

Corpul sesizează noile variante

Prin același proces, echipa a descoperit patru cazuri de COVID-19 care nu fuseseră detectate în momentul în care au fost prelevate probele.

Cu alte cuvinte, chiar dacă ne scapă virusuri în probe, reacția corpului uman ne poate alerta cu privire la noi variante care nu sunt înregistrate. Multe alte virusuri emergente ar putea fi depistate și analizate în acest mod, sugerează cercetătorii.

„Găsirea unui nou virus periculos este ca și cum ai căuta un ac în carul cu fân. Noi am găsit o modalitate de a reduce semnificativ dimensiunea carului cu fân”, spune imunobiologul Ellen Foxman, de la Școala de Medicină Yale din Connecticut.

Vă mai recomandăm și: 

Cum luptă sistemul nostru imunitar cu expunerea la virusuri?

Cercetătorii au identificat o proteină cheie pentru inhibarea multiplicării virusului gripal

Depistarea tuberculozei, mai ușoară cu un nou test de sânge

A fost aprobată testarea rapidă în farmacii pentru depistarea COVID-19



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.