Un studiu gigant a descoperit peste 100 de gene care duc la micșorarea creierului

Un studiu pe 45.000 de adulți a dus la descoperirea a 160 de gene care afectează volumul creierului.

Un nou studiu a identificat 160 de gene care joacă un rol în contracția creierului. Această contracția se manifestă la nivelul cortexului, stratul exterior al creierului care dă naștere gândirii, conștientizării și constă, în mare parte, din substanță cenușie. Studiul a examinat 34 de regiuni ale cortexului într-un grup experimental de 22.894 de indivizi, apoi a confirmat descoperirile într-un al doilea grup de 22.635 de indivizi, notează Medicalxpress.

„Este important să înțelegem biologia mai multor regiuni ale cortexului deoarece fiecare este afectată diferit în diferitele tipuri de neurodegenerare, inclusiv boala Alzheimer”, a declarat dr. Sudha Seshadri, autor principal al studiului de la Universitatea din Texas, Statele Unite ale Americii.

Oamenii de știință au vrut să afle care sunt genele care par să determine grosimea, aria și volumul substanței cenușii în cazul regiunilor cerebrale studiate. „Genele pe care le-am găsit par a fi implicate în dezvoltarea creierului, a bolilor vasculare și neurodegenerative și a unor afecțiuni psihiatrice”, mai adaugă cercetătorul.

Contracția creierului apare odată cu îmbătrânirea, dar, trebuie precizat că modul în care are loc acest fenomen în cazul persoanelor sănătoase diferă de cel al persoanelor care suferă de diferite maladii. Dr. Seshadri explică faptul că genele reprezintă noi ținte de studiu pentru dezvoltarea de medicamente necesare intervenției înainte de apariția simptomelor clinice.

Un studiu extins

Acest studiu are o reprezentativitate statistică considerabilă”, a spus dr. Claudia  Satizabal. „Deoarece rezultatele primului eșantion au fost reproduse de un al doilea eșantion la fel de mare, este mai puțin probabil ca rezultatele să se fi datorat întâmplării”.

Dr. Satizabal și Dr. Seshadri au publicat anterior un studiu asupra volumelor structurilor adânci din creier care determină nevoile subconștiente, cum ar fi apetitul și somnul. În acest nou studiu, echipa a examinat suprafața creierului, care este importantă pentru abilitățile de gândire conștiente.

Cercetătorii subliniază faptul că studiul lor prezintă și o serie de limite, acestea fiind reprezentate de instrumentele de imagistică medicală folosite, software-ul de analiză și faptul că majoritate participanților aveau o descendență europeană.

Studiul a fost publicat în Nature Communications.

Citește și:

Un studiu a descoperit zeci de mutaţii ale unei singure gene care joacă un rol important în dezvoltarea creierului

Chinezii şi americanii au creat maimuţe modificate genetic. Creierul acestor primate este asemănător cu al oamenilor

”Mini-creierele” umane tridimensionale scot la iveală fundamentul genetic al bolilor mintale majore

Flora intestinală este de fapt ”creierul”: controlează genele şi are un rol activ în formarea ADN-ului



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.