Un român stabilit în Canada a trecut prin 7 aeroporturi şi a zburat de 3 ori peste ocean să vină acasă

Sorin Mihailovici, un român stabilit în Canada, a plecat în Argentina pentru a filma o emisiune de călătorii, dar din cauza pandemiei, a rămas blocat în Buenos Aires timp de patru luni După ridicarea restricţiilor, Sorin a încercat să revină în România, dar întoarcerea a fost plină de peripeţii.

Cine vrea o vacanță cât mai departe de casă ar trebui să se gândească de două ori înainte în această perioadă.

Sorin, un român stabilit în Canada, a plecat la Buenos Aires să filmeze o emisiune de călătorii. După o săptămână, Argentina şi-a închis graniţele din cauza pandemiei, hotelurile şi site-urile de rezervări s-au închis, aşa că a avut noroc că proprietarul apartamentului închiriat pe Airbnb l-a lăsat să stea acolo pe perioadă nedeterminată.

După patru luni, s-a bucurat că poate reveni în România.

A prins un loc în avionul care mergea de la Buenos Aires la Miami. Şi-a cumpărat şi bilet Miami-Bucureşti. Şi de aici începe calvarul.  Zborul din Buenos Aires în Miami a fost amânat cu o zi, aşa că a pierdut zborul de legătură cu România. Şi-a cumpărat un alt bilet Miami-România cu escală la Zurich. Ajuns la Zurich, Sorin nu a mai fost lăsat să zboare spre România pentru că persoanele venite de pe teritoriul Statelor Unite nu mai aveau voie să între în UE din cauza pandemiei. Aşa că Sorin a fost trimis înapoi la New York, potrivit Mediafax. A avut noroc că are şi cetăţenie canadiană aşa că a luat un zbor către Toronto, iar de acolo un nou zbor către România.

Drumul de întoarcere a durat o săptămâna

Tot drumul a durat, astfel, o săptămâna, în care Sorin a vizitat şapte aeroporturi, a trecut de trei ori oceanul şi a cheltuit 3.500 de dolari.

În Argentina a fost că un fel de închisoare pentru că în Argentina carantina este obligatorie şi în acest moment. De pe 19 martie toată lumea a trebuit să stea în case. Am stat într-un apartament foarte foarte mic, într-o garsonieră foarte mică în care nu aveam loc să fac sport, nu aveam loc să mă mişc, eventual făceam nişte genuflexiuni şi cam atât. Am luat forma scaunului. Stând 4 luni acolo a fost doar jumătate din coşmarul meu pentru că am găsit acest relief flight şi am crezut că ajung în România în 2 zile să îmi văd familia. Norocul meu este că sunt mai aventuros de felul meu, dar dacă aş fi cineva care nu e obişnuit cu neobişnuitul aş fi rămas cu sechele. Că să te trimită înapoi însoţit să îţi controleze bagajele ca şi cum ai fi un terorist pentru că e totuşi vorba despre o pandemie, nu de altceva. Ce am învăţat e poate că ar trebui, înainte să plecăm undeva, să ne facem temele”, spune Sorin Mihailovici.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.