Un robot numit Cassie a finalizat prima sa cursă de 5 kilometri. Reușita nu a fost fără peripeții

Cât de mult sport ai făcut în pandemie? Desigur, nu există răspunsuri greșite la întrebarea asta, însă dacă ai nevoie de inspirație poate că ar trebui să știi că un robot biped numit Cassie tocmai a finalizat prima sa cursă de 5 kilometri.  

Cassie, un robot construit de inginerii de la Universitatea de Stat din Oregon, SUA, și organizația Agility Robotics, a finalizat prima sa cursă de cinci kilometri în mai puțin de o oră, potrivit unui comunicat de presă al universității.

Asta înseamnă cam aceeași viteză pentru o plimbare făcută de o persoană care merge mai alert, așa că robotul Cassie nu va câștiga prea curând medalii de aur la Jocurile Olimpice. Totuși, reușita este de-a dreptul impresionantă pentru domeniul roboticii, care s-a zbătut să facă progrese, în afară de cunoscuta companie Boston Dynamics.

Primul robot care aleargă pe un traseu în aer liber

Inginerii de la Universitatea din Oregon care au construit-o pe Cassie spun că robotul este primul care învață cu succes cum să mențină un ritm de alergare, în loc de pași plictisitori și precauți, pe un traseu în aer liber.

În afară de îndemânarea inteligenței artificiale, robotul a finalizat cursa de cinci kilometri fără să fie conectat sau să aibă nevoie de o încărcare a bateriei, ceea ce este un aspect important pentru dezvoltarea mașinăriilor umanoide, scrie Futurism.

Câteva căzături și un viraj luat prea rapid

Chiar și așa, Cassie a căzut de câteva ori, astfel că la timpul său au fost adăugate 6,5 minute pentru „resetare”, potrivit comunicatului. Computerul robotului s-a supraîncălzit la un moment dat, cauzându-l să se prăbușească, ceea ce este, de fapt, de înțeles pentru oricine care a mai alergat o cursă de cinci kilometri.

La un moment dat, inginerii au forțat limitele robotului și i-au spus să facă un viraj prea rapid. Așadar, este încurajator să știm că, atunci când revoluția roboților va avea loc, cel mai probabil vom putea să alergăm mai repede de succesorii noștri tehnologici, cel puțin la început.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Roboții dintr-un depozit al unui lanț de supermarketuri au declanșat un incendiu care a întârziat mii de comenzi

Inginerii au construit un robot, inspirat de gândacul de bucătărie, care nu poate fi strivit

Ollie, robotul foarte simpatic care calcă pe urmele roboților de la Boston Dynamics

Ce s-a întâmplat în creierul voluntarilor cărora li s-a atașat un deget robotic la mână



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.