Un prototip Booster pentru Starship de la SpaceX, cuprins de flăcări. Acțiune planificată sau accident?

Prototipul Booster 7 de la SpaceX tocmai a luat foc în timpul unui test de rutină, ceea ce ar putea indica un regres – cu toate că încă sunt multe lucruri pe care nu le cunoaștem despre incident. 

O transmisiune în direct de la NASASpaceFlight arată cum structura gigantică se transformă într-o minge masivă de foc și trimite mici bucăți de resturi în aer, indică Futurism.

Această imagine a reprezentat un adevărat spectacol pentru privitori. Nu este clar în ce măsură prototipul de Booster sau turnul de lansare au fost avariate în timpul exploziei.

O explozie spectaculoasă

O undă de șoc a zguduit și camera NASASpaceflight, indicând faptul că explozia a fost destul de intensă. Uimirea a fost relatată și pe o rețea de socializare online de Chris Bergin de la NASASpaceFlight. „Ei bine, asta a fost neașteptat!”, a scris Bergin.

CEO-ul SpaceX, Elon Musk, a spus că explozia a fost planificată – deși echipa NASASpaceFlight a fost destul de sceptică și Musk este cunoscut pentru ignorarea propriilor eșecuri. Încă un indiciu ar fi faptul că explozia a avut loc la 04:20 (ora locală din Texasul) – un număr îndrăgit de Musk, din motive evidente.

Un eșec planificat?

Există însă și unele voci sceptice cu privire la planificarea exploziei. „Probabil mă înșel, dar cu siguranță explozia nu a fost planificată lângă acele ascensoare”, a scris Michael Baylor de la NASASpaceFlight.

Unitatea hidraulică pare să aibă probleme și se ridică fum”, a adăugat Baylor într-o continuare.

„Asta ar putea întârzia puțin primul zbor orbital al Starship”, a scris reporterul spațial Joey Roulette de la agenția de presă Reuters.

Lansarea pe orbită

Racheta masivă este concepută pentru a pune pe orbită prototipul Starship 20 al SpaceX în timpul mult așteptatului zbor orbital de testare al companiei, care urmează să aibă loc cândva în acest an.

Încă nu am aflat despre o dată concretă pentru lansare, dar având în vedere mingea de foc, sunt șanse ca SpaceX să fie nevoită să o amâne.

Vă mai recomandăm și:

Cum a apărut SpaceX? Elon Musk ar fi creat compania după ce a fost scuipat de un inginer rus

NASA se teme că racheta SpaceX ar putea exploda și distruge totul în jur

Naveta Starship de la SpaceX apare în noi imagini care îi trădează mărimea impunătoare

Monitorizarea gazelor cu efect de seră primește ajutor din partea SpaceX



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.