Un prădător neobișnuit care înota în oceanele planetei noastre acum mai bine de 500 de milioane de ani este complet diferit de orice ființă care trăiește în prezent pe Pământ.
Mosura fentoni avea trei ochi, captura prada cu gheare ascuțite, se hrănea printr-o gură rotundă tapetată cu dinți, înota folosindu-se de înotătoare situate pe ambele laturi ale corpului și era compusă din 26 de segmente corporel – mai multe decât orice alt radiodont, grupul extins de animale dispărute din care făcea parte.
Din fericire, dimensiunea sa era doar de mărimea unui deget – majoritatea organismelor din acea eră erau relativ mici. Totuși, partea sa caudală segmentată a captat atenția paleontologilor Joe Moysiuk de la Muzeul Manitoba și Jean-Bernard Caron de la Muzeul Regal Ontario, care au descris această ființă ciudată pe baza fosilelor găsite în celebrul șist Burgess.
Mosura fentoni, un prădător neobișnuit cu trei ochi
Au denumit-o Mosura datorită asemănării cu o molie, deși legătura evolutivă este subțire și îndepărtată. „Mosura are 16 segmente strâns organizate, fiecare cu branhii, la partea din spate a corpului”, explică Moysiuk, conform ScienceAlert.
„Este un exemplu fascinant de convergență evolutivă cu grupuri moderne precum crabii-potcoavă, păduchii de lemn și insectele, care manifestă segmente cu organe respiratorii în regiunea posterioară a corpului.”
Oceanele din perioada Cambriană a Pământului, acum aproximativ 539–487 milioane de ani, erau foarte diferite față de cele de astăzi. Acea epocă a fost una în care viața a început intens să se diversifice.
Un ecosistem populat de creaturi misterioase și neobișnuite
Deși avem puține dovezi din acea perioadă, șistul Burgess reprezintă un adevărat miracol al conservării fosilelor. S-a format acum aproximativ 508 milioane de ani, când un val de nămol fin a acoperit fundul oceanului, îngropând și conservând o gamă variată de organisme.
Această zonă fosiliferă este atât de bine conservată încât detalii fine, țesuturi moi și chiar structuri interne au fost surprinse în sediment. A oferit o privire extrem de detaliată asupra unui ecosistem plin de creaturi misterioase și neobișnuite.
Radiodonții, inclusiv faimosul Anomalocaris, erau prădători ai fundului oceanic care împărtășeau un strămoș comun cu artropodele moderne. Anomalocaris putea atinge un metru lungime – un gigant pe vremuri, când majoritatea organismelor erau minuscul.
Mosura nu era un gigant, dar se distinge prin unicitatea sa – cel puțin în cunoștințele noastre actuale. Moysiuk și Caron au studiat 61 de specimene fosilizate ale speciei și le-au descris amănunțit.
„Foarte puține locații fosilifere din lume oferă un asemenea nivel de detaliere referitor la anatomia internă moale,” afirmă Caron. „Putem observa urme ale fasciculelor nervoase din ochi, implicate în procesarea imaginilor, exact ca la artropodele contemporane. Detalii sunt impresionant de clare.”
Cine erau radiodonții?
Sistemul circulator al lui Mosura nu avea vene, precum vertebratele, ci era deschis, similar cu cel al artropodelor moderne (crabi, păianjeni, insecte). Inima împingea sângele (sau hemolimfa) direct în cavități, numite lacune, unde circula în jurul organelor.
La Mosura, aceste lacune umpleau corpul și se extindeau în înotătoarele din fiecare segment – observabile ca pete strălucitoare în fosile.
„Lacunele bine conservate ale sistemului circulator la Mosura ne ajută să interpretăm structuri asemănătoare, dar mai puțin clare, observate la alte fosile,” afirmă Moysiuk. „Se pare că acest tip de sistem circulator are o origine foarte veche.”
