Un oraș din Canada își schimbă numele care a alungat până acum investitorii străini. Peste jumătate dintre locuitori au votat noua denumire

Micul oraş canadian Asbestos, situat în provincia Quebec, a decis că are nevoie de un alt nume şi să renunţe la actuala denumire, care înseamnă „azbest” în limba engleză, notează BBC.

Oraşul aflat la aproximativ 150 de kilometri la est de Montreal are o populație de aproximativ 7.000 de oameni. Locuitorii au votat ca orașul să se numească „Val-des-Sources”.

Oraşul a fost odată gazda celei mai mari mine de azbest din lume. Consiliul oraşului a declarat că vrea schimbarea numele din raţiuni economice, deoarce denumirea oraşului i-a alungat pe investitorii străini.

Noul nume a fost ales după o consultare îndelungată

„Întrucât cuvântul azbest nu are o conotaţie pozitivă, în special în comunităţile anglofone, el reprezintă o frână pentru voinţa oraşului de a dezvolta relaţii economice cu exteriorul”, au explicat autoritățile locale în noiembrie 2019, caând au anunţat decizia de a schimba denumirea oficială a oraşului.

Noul nume a fost ales după o consultare îndelungată şi un vot al locuitorilor cu vârsta de peste 14 ani.

„Val-des-Sources” a câştigat cu puţin peste 51% din voturi

Aproximativ jumătate dintre locuitorii oraşului eligibili pentru a vota au făcut acest lucru. „Val-des-Sources” a câştigat cu puţin peste 51% din voturi, în al treilea tur de scrutin, potrivit Mediafax.

Numele este „mai presus de toate, inspirator pentru viitor”, a spus primarul Hugues Grimard. Alte posibilităţi pe lista scurtă au fost L’Azur-des-Cantons, Jeffrey-sur-le-Lac, Larochelle, Phénix şi Trois-Lacs.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.