Un oficial american avertizează: China și Rusia își modernizează arsenalul nuclear mai repede decât SUA

Un important oficial militar american, responsabil de arsenalul nuclear a avertizat că China și Rusia își modernizează armele și capacitățile nucleare mai repede decât SUA, relatează CNN.

Rusia este „angajată în mod agresiv” în „dezvoltarea și modernizarea capacităților nucleare convenționale, acum 80% complete, în timp ce noi suntem la zero”, a precizat amiralul Charles Richard, șeful Comandamentului strategic care supraveghează arsenalul nuclear american.

„Este mai ușor să descriu ceea ce nu modernizează – nimic – decât ceea ce fac, ceea ce înseamnă cam totul. China își modernizează capacitățile nucleare atât de repede încât nu poate trece o săptămână fără să aflăm ceva ce nu știam”, a spus Richard.

Arsenalul nuclear chinez este mult mai mic decât cele ale Statelor Unite și ale Rusiei, dar se află într-o „expansiune fără precedent”, a adăugat amiralul.

Câte focoase au Rusia, SUA și China?

Rusia și SUA sunt limitate la aproximativ 1.550 de focoase nucleare montate pe rachete balistice intercontinentale, rachete balistice lansate de pe submarine și bombardiere grele echipate pentru armament nuclear, conform ultimului tratat START. Se estimează că China are în jur de 320 de focoase, potrivit Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm.

Administrația Biden efectuează în prezent o revizuire a statusului nuclear, care examinează suma investită în programul de modernizare nucleară. Scopul revizuirii este „reducerea obiectivului nuclear în strategia noastră de apărare”, conform senatoarei Elizabeth Warren, o democrată din Massachusetts, potrivit Mediafax.

Operațiunile, modernizările intermediare și modernizarea completă a programului american de arme nucleare ar putea costa 1,2 trilioane de dolari, potrivit unui raport din octombrie 2017 al Biroului bugetar al Congresului.

SUA are în prezent o „apărare adecvată împotriva rachetelor”

Rusia „operează în general echipamente noi”, a spus Richard când a discutat despre armele și capacitățile nucleare ale țării. „Sunt la a doua generație a unui nou submarin cu rachete balistice. Au o nouă rachetă balistică pentru asta. Este destul de capabilă”, a spus Richard. „Au o rachetă balistică intercontinentală cu combustibil solid foarte impresionantă, complet nouă. Dezvoltă rachete noi. Și-au îmbunătățit bombardierele. Au arme noi în afara bombardierelor.”

Richard a avertizat că, în timp ce SUA are în prezent o „apărare adecvată împotriva rachetelor”, „trebuie să ne asigurăm că o vom putea face și în viitor, împotriva amenințărilor pe care le vedem”.

„Fără recapitalizarea armelor existente, riscăm perimarea și irelevanța și am putea ajunge la un punct în care nicio sumă de bani nu va atenua în mod adecvat riscurile operaționale cu care ne vom confrunta”, a spus el.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.