Un neurobiolog compară situația COVID-19 din Brazilia cu un „dezastru Fukushima biologic”

Brazila se află într-o situație destul de precară în timp ce trece prin al doilea val al epidemiei de COVID-19, situația fiind comparată cu un „dezastru Fukushima biologic”.

Deși numărul cazurilor zilnice de coronavirus a încetinit, țara continuă să confirme până la 70.000 de infecții în fiecare zi. Pus în fața acestei crize și răspândirii variantei P.1 a virusului SARS-CoV-2, inacțiunea Guvernului din Brazilia amenință cu adevărat restul lumii, argumentează Miguel Nicolelis, neurobiolog la Universitatea Duke din Carolina de Nord, SUA.

Nicolelis, coordonatorul grupului de lucru științifice care a sfătuit Guvernul din Brazilia în privința răspunsului pandemic, susține că varianta P.1, care ar putea să reziste la unele vaccinuri împotriva COVID-19 și să reinfecteze pe cei care au avut anterior infecția, s-a răspândit deja în zeci de alte țări în timp ce situația din Brazilia s-a agravat.

Un „dezastru Fukushima biologic”

Între timp, sistemul de sănătate din Brazilia a fost copleșit și decesele au început crească. Nicolelis a comparat reacția în lanț de răspândire globală cu un „dezastru Fukushima biologic”, făcând referire la centrala nucleară din Japonia care a fost distrusă de un cutremur în 2011.

„În mijlocul ororilor și suferințelor declanșate de această tragedie umană, guvernul federal și, mai ales, președintele Braziliei, nu a făcut nimic pentru a gestiona situația”, a afirmat Nicolelis.

Neurobiologul a criticat și susținerea președintelui brazilian Jair Bolsonaro pentru tratamentele controversate precum hidroxiclorochina, încercările sale de a reduce folosirea măștii de protecție și distanțarea socială, precum și eșecul asigurării dozelor de vaccin pentru țara sa, potrivit Futurism.

Jair Bolsonaro a devenit cel mai mare aliat al virusului SARS-CoV-2

„Bolsonaro, care se confruntă acum cu peste 100 de solicitări de punere sub acuzare și o anchetă legislativă, a devenit cel mai mare aliat al virusului SARS-CoV-2, nu doar în Brazilia, dar și în restul lumii. Bolsonaro este cu adevărat Inamicul Public Nr. 1 în lupta globală împotriva pandemiei de COVID-19”, a mai precizat Nicolelis.

Între timp, neurobiologul a mai spus că este nevoie de intervenția Organizației Mondiale a Sănătății și chiar a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite pentru a gestiona situația. Dacă acest lucru se va întâmpla, Guvernul brazilian va trebuie să ajute ori să se dea la o parte.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Primele cazuri confirmate cu varianta braziliană a virusului SARS-CoV-2 în România

Varianta de coronavirus din Brazilia ar putea reinfecta 60% dintre cei care deja avut COVID-19

Motivul pentru care Brazilia a suspendat testările vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de Sinovac

Peste 140.000 de decese provocate de coronavirus în Brazilia, dar plajele sunt pline



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.