Un medic român trage un semnal de alarmă privind problemele post-COVID. „Un tablou întunecat se prefigurează”

Medicul Mihai Craiu trage un semnal de alarmă în ceea ce privește problemele post-COVID. Un tablou întunecat se prefigurează, susține medicul care mai spune că pacienții care au sechele după vindecare vor avea o viață chinuită, în tot anul 2021 și, probabil, își vor pierde serviciul și speranța.

Medicul Mihai Craiu consideră că îngrijorătoare nu sunt informațiile contradictorii despre virus care circulă în societate, ci „efectul cumulat al contagiozității crescute a tulpinii Kent (mutația britanică B1.1.7), fenomenul de COVID-fatigue (oamenii au obosit să mai tot fie în defensivă, ducând o viață frustrantă, plină de restricții) și amatorismele mioritice”.

Medicul Craiu citează studiile care arată că unii pacienți ce au avut maladia COVID-19 nu se vindecă total pe o durată foarte lungă de timp.

„Un tablou întunecat se prefigurează. Oare asta vrem?”

„Acest studiu, ce a urmărit până la 9 luni de la boala inițială, câteva sute de bolnavi, arată ca unul din trei bolnavi are o problemă de sănătate care afectează calitatea vieții. Persistența tulburărilor de miros sau gust e „floare la ureche”. Unii pacienți abia merg, având mereu o stare marcată de oboseală sau mintea „încețoșată”. Imaginați-vă că 300.000 de români au nevoie de îngrijiri îndelungate în familie”, atenționează medicul Mihai Craiu pe Facebook.

Pe termen scurt și mediu, situația este îngrijorătoare, potrivit Mediafax.

„La ritmul actual apar zilnic in țara noastră peste 2.000 de astfel de bolnavi ce vor avea COVID lung. Vor avea o viață chinuită, în tot anul 2021. Probabil își vor pierde serviciul și speranța. Un tablou întunecat se prefigurează. Oare asta vrem??”, precizează Mihai Craiu.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.