Un incendiu de vegetație din SUA este atât de masiv încât generează furtuni cu descărcări electrice

Cel mai mare incendiu de vegetație al acestui sezon din Statele Unite ale Americii este atât de masiv încât provoacă un haos absolut și perturbă condițiile meteorologice.

Incendiul de vegetație din sudul statului american Oregon a ars deja peste 1.370 de kilometri pătrați de pădure și pășune în ultimele două săptămâni, fiind accentuat de valuri de căldură cauzate de schimbările climatice. Tot ce se întâmplă este un indicator al viitorului sumbru care ne așteaptă.

„Incendiul este atât de mare și generează atât de multă energie și căldură extremă încât schimbă vremea. În mod normal, vremea dictatează ce va face incendiul. În cazul de față, incendiul dictatează ce face vremea”, a explicat Marcus Kauffman, purtător de cuvânt pentru departamentul forestier din SUA.

„În cazul de față, incendiul dictatează ce face vremea”

Incendiile capabile să determine propriile tipare meteorologice sunt extrem de dificil de combătut pentru echipele de la sol. Condițiile haotice forțează pompierii să se refugieze în locuri mai sigure, potrivit Futurism.

Sursa foto: NASA Earth Observatory

Flăcările sunt atât de puternice încât incendiul a reușit să treacă de substanțele ignifuge. Aerul fierbinte, fumul și umiditatea cauzează norii pirocumulus, numiți și „nori de foc”, să depășească 9.000 de metri. Apoi, acești nori se prăbușesc și declanșează vânturi puternice care contribuie la răspândirea incendiului.

Un nor a ajuns atât de înalt încât a generat descărcări electrice

Un nor a ajuns atât de înalt încât a devenit pirocumulonimbus, ajungând la o altitudine de aproape 14.000 metri și generând descărcări electrice, care ar fi putut chiar să stârnească noi incendii. Experții sunt îngrijorați că incendiul ar fi creat tornade de foc. Până acum nu au fost confirmate astfel de cazuri.

„Este posibil. Cu siguranță. Atunci când ne confruntăm cu astfel de evenimente extreme, trebuie să fim foarte atenți”, a spus Chuck Redman, meteorolog la Serviciul Național de Meteorologie din SUA.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Incendiile de vegetație din Australia au avut un efect șocant asupra atmosferei Pământului

Un arbore sequoia continuă să ardă mocnit după incendiile de vegetație de anul trecut din California

Un nor dintr-o furtună deasupra Oceanului Pacific a doborât recordul pentru cea mai scăzută temperatură

Val de căldură istoric în Canada și nordul Statelor Unite. Noi recorduri de temperatură, doborâte în fiecare zi



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.