Un gamer a suferit un accident vascular după ce s-a jucat aproape non-stop o lună

Un adolescent în vârstă de 15 ani din orașul Nannning, China, a suferit un accident vascular cerebral după ce s-a jucat aproape non-stop timp de lună.

În urma incidentului, brațul stâng al băiatului a rămas paralizat, transmite Asia One.

Elevul, numit doar „Xiaobin”, a stat acasă cu familia în timpul pandemiei COVID-19, începând cu luna februarie. Adolescentul și-a petrecut mare parte din timp în camera lui, sub pretext că are cursuri online și că învață. De fapt, Xiaobin s-a jucat pe computer aproape non-stop, timp de o lună.

Potrivit medicilor de la Spitalul Jiangbin, acest stil de viață a dus la un accident vascular cerebral. „A închis ferestrele și a încuiat ușa. Nu știam ce face acolo”, a declarat mama adolescentului. Ulterior, femeia a văzut conversațiile pe care fiul ei le-a avut online cu prietenii. Xiaobin se plângea că este foarte obosit deoarece a dormit doar două ore pe zi.

Dependența de jocuri video, o problemă în multe țări

După ce s-a prăbușit în casă, adolescentul a fost dus de urgență la spital. Medicul care l-a tratat pe pacient a declarat că un atac vascular cerebral este neobișnuit la vârsta respectivă.

Dependența de jocuri video reprezintă o mare problemă în China. În statul asiatic există chiar și centre în care cei care suferă de această afecțiune sunt tratați.

Jocurile video îmbunătăţesc atenţia vizuală în cazul gamerilor experimentaţi

„Gamerii văd lumea diferit”: cum ne ajută jocurile video creierul?

”Gamerii” au reflexe de piloti, dar sanatate de fumatori inraiti

Cu această nouă tehnologie ai putea să-ți digitalizezi cățelul în jocurile video



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.