Un experiment de la Harvard a reaprins dezbaterea etică privind testarea pe animale

Maimuțele mamă, separate permanent de nou-născuții lor, găsesc uneori alinare în jucării de pluș. Această descoperire recentă, făcută în urma unor experimente de la Harvard, a declanșat o controversă intensă în rândul oamenilor de știință și a reaprins dezbaterea etică privind testarea pe animale.

Lucrarea, „Triggers for mother love” (Declanșatori pentru dragostea de mamă), a fost scrisă de cercetătoarea în neuroștiințe Margaret Livingstone și a apărut în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) în septembrie, atunci, fără o acoperire mediatică amplă.

Testarea pe animale, considerată o „metodă crudă”

Odată ce știrea despre studiu a început să se răspândească pe rețelele de socializare, subiectul a provocat o furtună de critici și, în cele din urmă, 250 de oameni de știință au semnat o scrisoare către PNAS, prin care au cerut o retractare.

Între timp, grupurile pentru drepturile animalelor au amintit de activitatea anterioară a lui Livingstone, care a inclus suturarea temporară a pleoapelor maimuțelor sugari pentru a studia impactul asupra cogniției acestora, relatează Science Alert.

„Nu putem cere consimțământul maimuțelor, dar putem înceta să folosim, să publicăm și, în acest caz, să promovăm în mod activ metode crude care, cu bună știință, cauzează suferință extremă”, a scris Catherine Hobaiter, primatolog la Universitatea St Andrews, care a fost coautor al scrisorii de retractare.

Ce spun reprezentanții Facultății de Medicină Harvard și cercetătoarea Margaret Livingstone

La rândul lor, reprezentanși ai Facultății de Medicină Harvard și autoarea experimentului, cercetătoarea Margaret Livingstone, au apărat cu tărie cercetarea.

Observațiile lui Livingstone „îi pot ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă legătura maternă la om și pot informa intervențiile reconfortante pentru a ajuta femeile să facă față pierderii, imediat după ce au suferit un avort spontan sau au experimentat o naștere moartă”, a declarat Școala Medicală Harvard, într-un comunicat.

Totodată, autoarea studiului, Margaret Livingstone a afirmat că, prin criticile la care este supusă de către apărătorii animalelor, s-a alăturat cercetătorilor aprig comentați.

„Nu este o problemă. M-am alăturat rândurilor oamenilor de știință vizați și demonizați de adversarii cercetării pe animale, care încearcă să elimine cercetarea care salvează vieți pe toate animalele”, a declarat Margaret Livingstone.

Livingston ar fi adoptat privarea maternă, aceeași metodă de testare pe animale ca cea folosită în secolul al XX-lea

Cercetarea a provocat în special reacții puternice în comunitatea științifică, în special din partea cercetătorilor în domeniul comportamentului animal și a primatologilor, potrivit lui Alan McElligot de la Centrul pentru sănătatea animalelor de la City University of Hong Kong și co-semnatar al scrisorii PNAS.

El a declarat pentru AFP că Livingstone pare să fi reprodus cercetările efectuate de Harry Harlow, un cunoscut psiholog american, de la mijlocul secolului al XX-lea.

Experimentele lui Harlow privind privarea maternă la macacii rhesus au fost considerate revoluționare, dar este posibil să fi contribuit, de asemenea, la catalizarea mișcării timpurii de eliberare a animalelor.

Vă mai recomandăm și:

„Procesul maimuţei”. Un profesor a ajuns în faţa judecătorilor pentru că l-a predat pe Darwin

Un studiu de la Harvard a identificat cinci obiceiuri simple care prelungesc viața cu până la 10 ani

Un reputat astronom de la Harvard susține că o navă extraterestră ar fi însămânțat Pământul cu senzori

OMS spune că variola maimuței poate fi eradicată în Europa



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.