Un copil din Israel a găsit o tăbliță veche de 3.500 de ani care arată un obicei din vechiul Canaan

Un băiat în vârstă de 6 ani din Israel a descoperit o tăbliță de lut, veche de 3.500 de ani, înfățișând un prizonier antic și pe cel care l-a capturat.

Imri Elya a descoperit tăblița în timpul unei drumeții, alături de părinții săi, prin situl arheologic Tel Jemmeh din deșertul Negev.

După ce a descoperit obiectul de lut, părinții săi au contactat Autoritatea Israeliană pentru Antichități. Funcționarii Autorității au transmis apoi artefactul către departamentul care se ocupă de obiectele de tezaur ale țării.

Tăblița, despre care se crede că datează din perioada civilizației vechiului Canaan, înfățișează un temnicer care conduce un prizonier dezbrăcat.

Tăblița, o dovadă a războaielor din țara Canaanului

Experții notează că, la momentul creării tăbliței, Imperiul Egiptean stăpânea țara Canaanului, care era alcătuită din „state-oraș” guvernate de regi locali. În urmă cu aproximativ 3.500 de ani, în regiune dominau conflictele între regii canaanezi.

„Artistul care a creat această tăbliță pare să fi fost influențat de reprezentări similare cunoscute din arta Orientului Apropiat Antic”, au afirmat reprezentanți ai Autorității Israeliene pentru Antichități, citați de Fox News. „Felul în care captivul este legat a mai fost văzut în reliefuri și artefacte descoperite în Egipt și în nordul Sinaiului”, au adăugat aceștia.

Măsurând 2,80 X 2,80 cm, artefactul este cel mai probabil un suvenir al victoriei, similar cu o insignă sau o medalie de onoare, au mai precizat arheologii IAA citați de The Times of Israel. Întrucât a fost creată cu ajutorul unei matrițe, este posibil să fi existat multe astfel de tăblițe, ceea ce indică și un obicei de a imortaliza și distribui astfel de evenimente în vechiul Canaan.

Imri Elya
Imri Elya / Credit foto: Israel Antiquities Authority

Pentru descoperirea pe care a făcut-o și pentru faptul că părinții săi au raportat-o, Imri a primit un certificat de bun cetățean din partea Autorității Israeliene pentru Antichități.

Yurza, un vechi oraș canaanit

Situl arheologic Tel Jemmeh, în care a fost descoperită tăblița, este considerat de unii arheologi drept locul unde a existat orașul canaanit Yurza (numit și Yarza). Alți arheologi au amplasat orașul Yurza în altă parte a regiunii.

Israelul continuă să dezvăluie noi aspecte ale istoriei sale bogate. Recent, camerele subterane, vechi de 2000 de ani, au fost descoperite în apropierea Zidului Plângerii din Ierusalim.

Vă recomandăm să citiți și:

Un oraş uriaş din vechiul Canaan, construit acum 5.000 de ani, ar putea rescrie istoria: ”Este New York-ul Epocii Bronzului Timpuriu”

Descoperire surprinzătoare a arheologilor: descendenţii canaaniţilor, misteriosul popor care apare deseori menţionat în Biblie, trăiesc şi astăzi

Originile alfabetului – o scurtă istorie

De la un Dumnezeu mânios la artefacte misterioase cu puteri miraculoase: patru controverse ale Vechiului Testament



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.