Un ''copac al vieţii'' dintr-o aşezare amerindiană s-a dovedit a fi doar un buştean care nu a fost mutat vreme de 800 de ani


Unii cercetători erau de părere că acel copac avea o importanţă simbolică pentru populaţiile din Canionul Chaco din Statele Unite ale Americii.

Oamenii de ştiinţă erau siguri că un copac din canionul Chaco din New Mexico, Statele Unite ale Americii, purta o încărcătură religioasă importantă pentru populaţia care a trăit acolo între 850-1150 era noastră. Totuşi, un studiu recent, efectuat de către cercetători de la Universitatea Arizona, a ajuns la o concluzie diametral opusă. În loc să vorbim de un „pom al vieţii”, în canionul Chaco se află un buştean care pur şi simplu nu a mai fost mutat din acel loc şi care nu a reprezentat un obiect cu o puternică încărcătură religioasă sau spirituală, notează .

„Cred că copacul era mort când a fost transportat în canion”, explică cercetătorul Chris Guiterman, specializat în studierea copacilor antici. „De fapt, nu am idee dacă a avut, are sau a avut vreodată o semnificaţie religioasă. Nu ştiu la ce a fost folosit sau de ce a fost localizat în piaţa unde a fost găsit”, mai adaugă cercetătorul.

Oamenii de ştiinţă care au studiat pinul folosind  studierea inelelor şi a izotopilor de stronţiu au ajuns la concluzia că pinul care se află în mijlocul aşezării din canion nu este asemănător cu cei care cresc în jurul acestuia. Prin compararea inelelor de creştere ale pinului din canion cu cele ale unor copaci moderni, cercetătorii au stabilit că acesta este asemănător cu copacii care cresc la 80 de kilometri depărtare, în munţii Chuska. De asemenea, cercetătorii de la Universitatea Arizona au subliniat faptul că expediţia din 1924, atunci când a fost descoperit acest „copac al vieţii”, nu a descoperit dovezi ale prezenţei unor rădăcini ale acestui copac.

Citeşte şi:

Migratiile amerindiene, descifrate cu ajutorul geneticii

Istoria timpurie a Americii va fi rescrisă: primii oameni au ajuns pe continent mult mai devreme decât s-a crezut

De unde se trag amerindienii? Genomul unui copil care a trăit acum 24.000 de ani oferă un răspuns surprinzător

Navajo – limba care a schimbat istoria



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.