Un cimitir al copiilor din secolul al XVII-lea, descoperit în Polonia

Arheologii au identificat rămășițele a peste 100 de copii.

Arheologii din Polonia au anunțat faptul că au excavat un cimitir de la finalul secolului al XVI-lea, începtutul secolului al XVII-lea. Cimitirul a fost descoperit în apropierea satului Jeżowe, aflat în sud-estul Poloniei.

Atenția cercetătorilor a fost atrasă de două aspecte importante, pe de-o parte identificarea perioadei în care ocupanții cimitirului au murit este relativ ușoară și asta deoarece în gurile acestora au fost puse monede care pot fi datate. Cel de-al doilea aspect, tragic, privește persoanele care a fost înhumate acolo, arheologii explicând că 70-80% erau copii, notează The History Blog.

Monedele luntrașului

Oamenii de știință explică faptul că în gurile celor înhumați se afla cât o monedă, această tradiție fiind preluată de la grecii și romanii antici care credeau că pentru a ajunge în lumea de apoi este necesar să plătească o  taxă luntrașului Charon pentru a traversa râul Styx.

Pe lângă partea de mitologie, monedele pot fi folosite și pentru a afla cu aproximație în ce perioadă au murit persoanele din cimitir. Analiza monedelor a relevat faptul că acestea au fost bătute în perioada regelui Sigismund al III-lea Vasa (1587-1632) și a regelui Ioan Cazimir al II-lea (1648-1668)

Din acest sit arheologic nu au fost recuperate ale bunuri funerare în afara monedelor, iar asta, conform arheologilor, reprezintă un indicator al condiției sociale și economice umile a persoanelor care și-au înhumat apropiații în acel loc.

Katarzyna Oleszek, una dintre persoanele care au desfășurat săpături în acest cimitir, explică faptul că Jeżowe a existat de la sfârșitul secolului al XVI-lea, aproximativ 1590. Aceasta mai explică faptul că corpurile au fost depuse pe axa est-vest, capetele fiind îndreptate către vest și cu brațele în lateral.

„Dispunerea scheletelor, starea păstrării lor, arată că acesta este un cimitir bisericesc catolic, care cu siguranță a fost îngrijit. Niciun mormânt nu este deteriorat de altul. Locuitorii știau exact unde aveau morminte și aveau grijă de ele”, explică ea.

Citește și:

Arme de la începutul Evului Mediu, descoperite într-un cimitir din Polonia

Un cimitir roman descoperit în Marea Britanie oferă informaţii istorice importante

A fost descoperit un cimitir vechi de 4.500 de ani în apropiere de Giza

O serie de obiecte preţioase au fost descoperite într-un cimitir din Evul Mediu



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.