Un pește din perioada Jurasică a decedat în urma înecului cu cefalopode. Un studiu condus de dr. Martin Ebert și dr. Martina Kölbl-Ebert a examinat rămășițele a aproximativ 4.200 de fosile de Tharsis, dezvăluind un fenomen rar și tragic: câțiva dintre acești pești, toți fiind în stadiul de subadulți, au murit înecați în încercarea de a ingera belemniți, cefalopode asemănătoare calamari care trăiau în Jurasic.
Cercetarea a fost publicată în revista Scientific Reports.
Tharsis este un gen de pești dispăruți, specific Jurasicului târziu, întâlnit frecvent în depozitele marine fosilizate din calcarul Solnhofen (Solenhofen Plattenkalk), Germania.
Bazinele fosilifere Eichstätt-Solnhofen sunt renumite pentru conservarea excepțională a fosilelor, incluzând crabi, amoniți și crini de mare, precum și meduze și celebrul Archaeopteryx. În acea perioadă, acest teritoriu făcea parte din arhipelagul Solnhofen, caracterizat prin salinitate ridicată și oxigen scăzut, condiții care erau ostile vieții, în special pe fundul lagunelor, unde nu existau organisme.
Cu toate acestea, fosilele de Tharsis sunt abundente în aceste sedimente fine și au format baza cercetării celor doi oameni de știință.
Un pește din Jurasic a murit înecat cu cefalopode asemănătoare calamari.
„Tharsis reprezintă al doilea cel mai frecvent gen de pește din arhipelagul Solnhofen, cu aproximativ 4.200 de exemplare pe care Martin Ebert le-a examinat personal în diverse colecții”, explică dr. Kölbl-Ebert.
Fosilele de belemniți sunt mult mai rare, cu aproximativ 120 de exemplare descoperite în Plattenkalk, comparativ cu peste 15.000 de fosile de pești. Belemniții erau cefalopode marine care preferau apele deschise și au fost printre primele specii afectate de deficitul de oxigen. Multe dintre fosilele lor prezintă urme de bivalve fixate pe ele, semn că au plutit moarte o perioadă înainte de a se scufunda în bazinele Solnhofen, conform Phys.org.
În mod obișnuit, se știe că doar rechinii se hrăneau cu belemniți. Totuși, cercetătorii au găsit mai multe exemplare de Tharsis cu belemniți blocați în gât. Deși fosilele acestui pește sunt bine cunoscute, fenomenul nu a mai fost documentat anterior, probabil pentru că majoritatea cercetătorilor se concentrează pe exemplarele rare, foarte bine conservate. „Martin analizează foarte multe exemplare, deoarece este interesat atât de statistică, cât și de ecologie”, adaugă dr. Kölbl-Ebert.
Un comportament mortal.
Se știe că Tharsis era un micro-carnivor sau zooplanctivor vizual. Probabil că se hrănea prin suptul resturilor de țesut în descompunere, algelor sau bacteriilor de pe obiecte plutitoare. Cercetătorii sugerează că belemniții care pluteau fuseseră deja colonizați de microorganisme, ceea ce le oferea un gust sau un miros atrăgător pentru pești.
„Știm din observațiile moderne că obiectele plutitoare se acoperă rapid cu alge și bacterii, iar pentru un pește, acestea au miros și gust de hrană”, explică dr. Kölbl-Ebert.
Problema apare deoarece, deși vârful ciocului belemnitului putea fi înghițit de un Tharsis, corpul conic, asemănător unui glonț, devenea prea lat pentru a fi înghițit complet. Peștele nu putea să-l rupă sau să-l elimine, așa că încerca să-l expulzeze prin branhii, un gest inutil care ducea rapid la înec.
Din observații moderne se știe că, atunci când un pește are o pradă mare blocată în gât
