Un caz rar de amibă tocmai a fost confirmat în SUA. Organismul poate infecta și distruge creierul uman

Un caz rar de amibă care se hrănește cu creierul uman a fost confirmat în statul american Florida.

Departamentul de Sănătate din Florida a confirmat un caz rar de „Naegleria fowleri”. Aceasta este o amibă microscopică unicelulară care infectează și distruge creierul. De obicei, o astfel de infecție este fatală.

Din 1962, doar 37 de cazuri de amibă au fost raportate în statul american Florida. Acest caz a fost confirmat în județul Hillsborough, însă autoritățile medicale nu au mai oferit și alte detalii.

Un caz medical rar a fost confirmat în statul american Florida

„Naegleria fowleri” poate fi găsită de obicei în ape dulci, precum lacuri, râuri sau iazuri. Departamentul pentru Sănătate a avertizat oamenii care înoată în astfel de ape să fie atenți la posibila prezență a acestui organism. Prezența poate fi crescută în mod special atunci când apa este caldă.

„Efectele adverse asupra oamenilor pot fi prevenite prin evitarea contactului nazal cu apa, având în vedere că amiba intră în organismul uman prin căile nazale”, au explicat oficialii de la Departamentul de Sănătate.

Autoritățile au mai recomandat ca oamenii să evite apele dulci și calde din apropiere de centrale electrice, precum și apele dulci de mici adâncimi în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate. Oamenii ar trebui să își acopere nasul atunci când intră în apă.

Amiba este un organism unicelular care infectează și apoi distruge creierul

De asemenea, Departamentul de Sănătate din Florida a mai menționat că putem fi expuși la o astfel de amibă și atunci când folosim un irigator nazal.

„Folosiți doar apă fiartă și răcită, distilată sau sterilă pentru a vă asigura că sunteți în siguranță”, au mai adăugat oficialii, potrivit CNN.

143 de cazuri cunoscute de infecție cu amibă au fost confirmate până acum în Statele Unite. Din păcate, doar patru dintre oamenii infectați au scăpat cu viață.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O femeie din SUA a murit în urma unei infecţii extrem de neobişnuite. ”Era doar ţesut cerebral mort”

Caz medical rar şi înfricoşător în Statele Unite: un bărbat a crezut că are o simplă băşică, dar acum are piciorul amputat şi a fost foarte aproape să-şi piardă viaţa

Caz medical rar în Statele Unite: de ce rinichiul unei femei a început să se deplaseze

Posibil remediu împotriva celebrelor amibe care consumă ţesutul creierului



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.