Un britanic a supraviețuit timp de mai multe zile agățat de o geamandură în Canalul Mânecii

Un britanic a fost salvat de un vas de pescuit olandez după ce caiacul său s-a răsturnat în Canalul Mânecii. Caiacistul a supraviețuit după ce a rămas agățat de o geamandură timp de mai multe zile.

Căpitanul olandez Teunis de Boer a declarat că l-a văzut din întâmplare pe caiacist agitându-se frenetic în timp ce barca sa, Madeleine, trecea prin apropierea geamandurii.

„Era în mod clar în pericol”, a spus căpitanul pentru presa olandeză.

„Un tânăr care ne făcea semne cu mâna ca un nebun”

Bărbatul a primit apă și un baton de ciocolată. Ulterior, a fost preluat de un elicopter și a fost transportat pe calea aerului la un spital din Franța. Incidentul s-a petrecut joi, la câteva mile vest de coasta franceză, într-un culoar de navigație din strâmtoarea Dover, cunoscută și sub numele de Pas de Calais.

Căpitanul ambarcațiunii a declarat că a povestit cum l-a salvat pe supraviețuitor.

„Am luat binoclul și am văzut un tânăr doar în costum de baie care ne făcea semne cu mâna ca un nebun. Era plin de vânătăi și a explicat că a rămas în viață răzuind midii de pe geamandură și mâncând crabi mici și alge”, a declarat el pentru site-ul De Telegraaf.

Bărbatul era deshidratat și suferea de hipotermie

Bărbatul era deshidratat și suferea de hipotermie, iar echipajul l-a învelit în pături. Un elicopter al pazei de coastă franceze a ajuns rapid la fața locului și l-a transportat pe britanic la spitalul din Boulogne.

Se pare că bărbatul a plecat din Dover cu caiacul său pe 15 octombrie, cu 12 zile înainte de a fi găsit pe geamandură. Totuși, un oficial francez pentru Canalul Mânecii și Marea Nordului a spus că britanicul plecase din Dover cu aproximativ 48 de ore mai devreme.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.