Un astronaut al NASA va rămâne un an la bordul ISS pentru ca un film rusesc să fie produs pe stația spațială

Cu doar o lună înainte de lansarea navei spațiale Soyuz MS-18 spre Stația Spațială Internațională (ISS), NASA a anunțat că astronautul Mark Vande Hei va pleca într-o misiune pe ISS care va dura un an.

Mark Vande Hei va fi însoțit de cosmonauții ruși Oleg Novitsky și Pyotr Dubrov atunci când nava spațială va fi lansată de la cosmodromul Baikonur din Kazakhstan la data de 9 aprilie 2021. Pentru Vande Hei, în vârstă de 54 de ani, aceasta va fi a doua călătorie în spațiu. Prima sa expediție a avut loc în 2017 și 2018, atunci când a făcut parte din echipajul Expedition 53/54. Vande Hei a petrecut în total 168 de zile în spațiu.

Potrivit NASA, Vande Hei va lucra la sute de proiecte la bordul ISS, inclusiv teste asupra sistemelor de rădăcini ale bumbacului, boala Alzheimer și numeroase prezentări de tehnologie pentru inițiativa Artemis a agenției spațiale.

Totuși, de ce va sta Vande Hei un an întreg la bordul ISS?

Vande Hei va trebui să ofere locul său de întoarcere la bordul navei Soyuz unui turist spațial din Rusia care vrea să producă un film la bordul stației spațiale în toamnă. Dacă acest lucru se întâmplă, Vande Hei și unul dintre colegii săi ruși vor trebui să aștepte următorul zbor cu rachete Soyuz. Asta se va întâmplă cel mai probabil în primăvara anului 2022.

Astronautul de la NASA a spus că această misiune reprezintă o șansă de a încerca ceva diferit. „Nu am fost niciodată în spațiu mai mult de 6 luni, așa că dacă cineva îmi spune că trebuie să stau acolo timp de un an, voi simți pe pielea mea cum este. Sunt foarte entuziasmat”, a declarat Vande Hei .

Filmul de la bordul ISS este menit să glorifice cariera de cosmonaut

Filmul va fi produs la bordul ISS de un canal de televiziune din Rusia și un studio de filme. Pelicula „Vyzov” sau „Provocare” este concepută pentru a evidenția operațiunile spațiale rusești și pentru a glorifica cariera de cosmonaut, potrivit Science Times.

Vestea bună este că NASA a trimis deja hainele astronautului Vande Hei în spațiu. Altfel, Vande Hei ar fi fost forțat să poarte haine destinate altcuiva. Totodată, astronautul urmează să primească în curând rapelul pentru vaccinul împotriva COVID-19.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cosmonauții ruși au găurit pereții Stației Spațiale Internaționale. Ce s-a întâmplat de fapt

Un peisaj straniu cu dungi, apărut în solul din Rusia, i-a nedumerit pe cercetătorii de la NASA

NASA încearcă să adulmece poluarea civilizațiilor extraterestre industrializate

Filmul amartizării roverului Perseverance. NASA a publicat și mii de imagini nealterate cu planeta Marte



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.