Un AI interpretează semnalele cerebrale în text cu o acurateţe de 97%


Acest lucru este posibil cu ajutorul unei interfeţe creier-computer performante.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea California, San Francisco, au desfăşurat un studiu în care au demonstrat că un program de inteligenţă artificială (AI) este capabil să „transforme” undele cerebrale în text scris, cu o acurateţe de 97%, notează .

În cadrul acestui studiu au participat patru pacienţi care sufereau de epilepsie care aveau implantaţi o serie de electrozi folosiţi pentru a le ţine sub control crizele. Oamenii de ştiinţă le-au cerut participanţilor să citească o serie de propoziţii cu voce tare, în timp ce activitatea lor cerebrală a fost înregistrată.

Datele astfel obţinute au fost analizate de către o reţea neurală, un AI care imită modul în care mintea umană analizează şi foloseşte informaţiile, pentru a identifica o serie de tipare care corespundeau vocalelor, consoanelor sau diferitelor mişcări ale gurii. După ce a identificat tiparele corespunzătoare diferitelor sunete, reţeaua neurală a „decodat” cele 30-50 de propoziţii rostite de fiecare participant la acest studiu. 

Oamenii de ştiinţă explică faptul că reţeaua neurală a reuşit să aibă o rată de interpretare eronată de doar trei procente, ceea ce înseamnă că, în termenii definiţi de către acest studiu, acest AI a reuşit să „citească” gândurile unei persoane. Succesul acestui algoritm, în raport cu situaţiile de comunicare reale, este unul limitat şi asta deoarece vocabularul uman poate conţine câteva mii de cuvinte, depinde de la limbă la limbă, în timp ce în cadrul studiului au fost folosite puţin peste 250 de cuvinte.

Studiul Machine translation of cortical activity to text with an encoder–decoder framework a fost publicat în Nature Neuroscience.

Citeşte şi:

Un nou program de inteligenţă artificială scrie fake news la fel ca oamenii

Airbnb foloseşte inteligenţa artificială pentru a-şi evalua clienţii

Inteligenţa artificială a identificat un compus care poate elimina mai multe specii de bacterii rezistente la antibiotice

Papa Francisc atrage atenţia asupra pericolelor pe care inteligenţa artificială le ridică



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.