La aproape 80 de ani de la detonarea bombelor atomice asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, istoria se confruntă cu dispariția inevitabilă a ultimilor martori direcți ai acestor două evenimente care au modificat radical cursul secolului XX. Într-un demers rar și extrem de valoros pentru memoria comună, autorul britanic Stephen Walker a reunit într-un material jurnalistic cuprinzător relatările câtorva supraviețuitori ai echipajelor bombardierelor B-29 implicate în misiunile nucleare din august 1945.
Printre aceștia se află Theodore “Dutch” Van Kirk, navigatorul bine cunoscut al Enola Gay, bombardierul care a aruncat bomba deasupra Hiroshimei pe 6 august 1945. La momentul interviului, realizat în 2004, Van Kirk avea 83 de ani. El își amintește cu o claritate rece momentul impactului: după lansarea bombei, aeronava a manevrat rapid pentru a evita unda de șoc, iar la întoarcere, tot ce puteau observa era un imens nor de praf și fum în locul orașului. „În doar câteva momente, Hiroshima nu mai exista”, mărturisește el, conform The Guardian.
Harold Agnew, un alt participant la misiune și fizician în cadrul proiectului Manhattan, vorbește despre atmosfera de „concentrare totală” a echipajului. Deși totul fusese planificat cu atenție, nu puteau anticipa amploarea exactă a tragediei umane.
O misiune realizată impecabil, un cost uman imposibil de estimat
Dacă în cazul Hiroshimei misiunea a decurs fără probleme tehnice, la Nagasaki, trei zile mai târziu, lucrurile au fost mai complicate. Problemele climatice și erorile de navigație au fost pe punctul de a împiedica lansarea bombei. Cu toate acestea, cele două atacuri au dus la moartea a peste 200.000 de oameni, majoritatea dintre ei civili. Numărul victimelor de la Hiroshima este estimat între 90.000 și 166.000, iar în Nagasaki între 60.000 și 80.000, mulți murind ulterior din cauza rănilor sau expunerii la radiații.
Stephen Walker observă că membri ai echipajelor au perspective variate: unii cred că intervenția nucleară a accelerat finalul războiului, salvând vieți în contextul unei posibile invazii terestre a Japoniei. Alții, mai prudenți, își exprimă regretul pentru amploarea suferinței cauzate.
Lecții pentru viitor, în umbra amenințării nucleare
Astăzi, mărturiile acestor oameni devin din ce în ce mai rare, pe măsură ce vârsta le răpește vocea. De asemenea, și supraviețuitorii japonezi, numiți hibakusha, dispar din rândurile celor care pot relata ce înseamnă să trăiești în mijlocul infernului atomic. Walker subliniază pericolul pierderii acestei amintiri directe într-un context geopolitic global în care arsenalul nuclear este mai extins și mai sofisticat ca oricând. Într-o lume în care zeci de mii de focoase sunt depozitate și în care state precum Rusia, Coreea de Nord sau Iranul amenință periodic cu utilizarea armei supreme, este esențial să ne amintim ce reprezintă cu adevărat o bombă atomică. Nu o putere tehnologică, ci o tragedie umană ireversibilă. Iar pentru aceasta, vocile celor care au fost acolo trebuie să fie auzite cât mai sunt încă printre noi.
