Turcia, revenită în topul preferințelor românilor (DOCUMENTAR)

Pentru mulți români, Turcia reprezintă locul vacanței ideale. Nu aveam cum să nu fim și noi cuceriți de cei care au desăvârșit all-inclusive-ul. Iar după un an în care oferta similară a Egiptului a fost superioară din punct de vedere al prețurilor, Turcia a revenit în topul preferințelor românilor.

Datele arată în primele șapte luni din anul 2021, peste 238.000 de români și-au făcut vacanțele în Turcia. Totodată, românii se află pe locul zece în topul turiștilor străini care și-au făcut vacanțele pe teritoriul statului turc, conform informațiilor TURSAB-Agenția Națională a Agențiilor de Turism din Turcia. În anul 2020, Turcia a acceptat turiștii români începând cu luna august, iar datele au arătat că peste 87.400 de turiști din țara noastră și-au petrecut concediul acolo. În comparație, în 2019, ultimul an fără evenimente speciale pe piața de turism, au fost aproximativ 421.000 de români doar în perioada ianuarie-iulie.

Potrivit unuia dintre operatorii germani de turism, destinaţiile de vacanţă de vară cu cea mai rapidă creştere în prezent sunt din Turcia, unde numărul de clienţi care zboară spre Antalya a urcat cu 480% faţă de 2019, urmată de Mallorca 140% şi Grecia 74%.

Touroperatorii îşi dispută locurile limitate de rezervare din destinaţiile populare pentru că acestea şi-ar putea atinge limitele de capacitate în vară din cauza unui mix de factori post-pandemie, potrivit unuia dintre cei mai experimentaţi antreprenori din turism din Germania.

Turcia a fost aleasă chiar și pentru vacanțe de tip city-break, Istanbulul fiind în topul preferințelor, iar pentru sejururile de cel puțin șapte zile, românii au ales resorturile de lux de pe litoralul turcesc, cunoscute pentru serviciile de tip all-inclusive, cum ar fi cele din Antalya sau Kusadasi. Alte destinații căutate de pe tărâmul turcesc au mai fost și Cappadocia și Pamukkale.

Citește continuarea pe Gândul!



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.