Turcia, o scurtă istorie. Cine a fost „părintele turcilor”?

Turcia este situată între Europa și Asia, poziția geografică având o influență majoră asupra țării, politicii și culturii locuitorilor săi.

La un moment dat, Turcia era în inima Imperiului Otoman care conținea mare parte din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și sud-estul Europei. Turcia are o populație de 83.716.000 de locuitori (estimare făcută în anul 2020).

Începând cu Primul Război Mondial, Turcia a jucat un rol modest, însă semnificativ, în politica internațională. Turcia controlează una dintre cele mai importante căi maritime din Europa, cele două strâmtori înguste care fac legătura între Marea Neagră și Mediterană. Capitala Turciei este la Ankara.

Oamenii au locuit în partea asiatică a Turciei, numită Anatolia, din cel puțin 7000 î.e.n. Hitiții au invadat regiunea în jur de 2000 î.e.n., iar grecii și persanii s-au războit pentru aceste meleaguri. Romanii au preluat controlul asupra Anatoliei în jur de anul 30 î.e.n.

Când a fost dizolvat puternicul Imperiu Otoman?

În timpul Imperiului Roman, pacea domnea peste Anatolia. În 395 e.n., Imperiul Roman a fost divizat în Imperiul Roman de Răsărit și Imperiul Roman de Apus. Imperiul Roman de Răsărit a ajuns să fie cunoscut drept Imperiul Bizantin, acesta având capitala la Constantinopol (acum Istanbul). Principala religie a Imperiului Bizantin a fost creștinismul.

Sursa foto: Shutterstock

Turcii selgiucizi au invadat Anatolia începând cu anii 1040. Selgiucizii erau musulmani din Asia Centrală. În 1071, aceștia au înfrânt armata Bizanțului. În următorii 200 de ani, creștinii din Europa au luptat cu turcii într-o serie de războaie cunoscute drept Cruciadele.

Spre sfârșitul anilor 1200, un nou grup de turci a venit la putere în Anatolia. Aceștia au fondat puternicul Imperiu Otoman. În 1453, otomanii au capturat Constantinopolul și au schimbat numele orașului în Istanbul, stabilind aici capitala imperiului.

Până la mijlocul anilor 1500, Imperiul Otoman se întindea peste Africa de Nord, Orientul Mijlociu și sud-estul Europei. Imperiul Otoman a început apoi să piardă din influență, prăbușindu-se la sfârșitul Primului Război Mondial în 1918. Imperiul a fost dizolvat la data de 1 noiembrie 1922, scrie Britannica.

Cine a fost „părintele turcilor” care și-a dorit să transforme Turcia într-un stat modern?

După război, mulți turci erau furioși pe guvernul otoman, care pierduse mare parte din teritoriile imperiului. Un lider militar numit Mustafa Kemal a format un guvern separat, acesta punând bazele unei noi țări, Turcia, în 1923. Orașul Ankara a devenit noua capitală, iar Kemal a fost numit primul președinte al Turciei.

Kemal a fost un lider influent. Acesta și-a dorit să transforme Turcia într-o țară modernă. Astfel, noul președinte a închis școlile și tribunalele islamice. A interzis veșmintele tradiționale precum fesul, un acoperământ pentru cap folosit de bărbați și numit după orașul marocan Fez. De asemenea, femeile au primit dreptul de vot. În 1934, legislativul i-a dat lui Kemal denumirea de Atatürk, ceea ce înseamnă „părintele turcilor” în limba turcă. Atatürk a murit în 1938.

În 1960 și 1980, armata a preluat controlul asupra guvernului turc. În 1997, armata a forțat prim-ministrul să-și dea demisia. Însă, de fiecare dată, Turcia s-a reîntors la democrație. Începând cu anii 1950, Turcia a fost în dezacord cu Grecia în privința insulei Cipru. Turcia a invadat nordul Ciprului în 1974, iar turcii din Cipru au fost susținuți de guvern atunci când au format o țară separată în 1983.

Turcia modernă s-a confruntat, de asemenea, cu o perioadă îndelungată de rebeliune din partea kurzilor din est. Kurzii au luptat cu guvernul turc începând cu anii 1980, conflictul continuând și în secolul XXI.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O statuie veche de 1.800 de ani a fost găsită într-un oraș antic din Turcia

Au trecut șapte ani de la cea mai mare tragedie minieră din Turcia

SUA a recunoscut genocidul otoman asupra armenilor. Turcia a reacţionat vehement

Un tezaur de peste 600 de monede de argint din perioada romană, descoperit în Turcia



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.