Trezitul cu o oră mai devreme poate reduce riscul de depresie cu până la 23%

Un nou studiu a descoperit că dacă ne trezim cu o oră mai devreme putem reduce riscul de depresie cu până la 23%.

Studiul, publicat recent în JAMA Psychiatry, a fost desfășurat de cercetătorii de la Universitatea din Colorado Boulder, Harvard și MIT.

Oamenii de știință au analizat datele genetice de la peste 800.000 de subiecți. Dintre aceștia, 85.000 au purtat dispozitive care le-au monitorizat somnul. Alți 250.000 de subiecți au completat sondaje în privința preferințelor de somn, prin care participanții s-au identificat drept „persoane matinale”, „păsări de noapte” sau orice alt tip între aceste două categorii.

„Trăim într-o societate care este concepută pentru persoanele matinale”

În medie, majoritatea oamenilor s-au culcat în jurul orei 23:00 și s-au trezit în jur de 6:00 dimineața. Cercetătorii au comparat acea informația cu un informații genetice care au inclus factori precum istoricul medical, existența medicamentelor pentru depresie, precum și orice fel de diagnostic cu un tip de tulburare depresivă, scrie Futurism.

Rezultatele au fost surprinzătoare. Participanții cu variante genetice prin care se identificau drept „persoane matinale” au avut un risc cu 23% mai scăzut de a fi predispuși la depresie în comparație cu subiecții care nu se identificau ca „persoane matinale”. Studiul a mai arătat că dacă o persoană își modifică ora de culcare cu o oră mai devreme, și doarme același număr de ore, ar putea reduce cu 23% riscul de depresie. Totodată, modificarea orei de culcare cu două ore mai devreme ar putea reduce riscul de depresie cu până la 40%.

„Genetica noastră este stabilită la naștere, așa că unele dintre prejudecăți care afectează alte tipuri de cercetări epidemiologice nu au tendința să afecteze studiile genetice. Trăim într-o societate care este concepută pentru persoanele matinale, iar oamenii care preferă să stea treji până târziu în noapte se simt de parcă ar fi în mod constant într-o stare de neconformare cu ceasul societății”, a explicat Iyas Daghlas, autor principal al studiului.

„Păsările de noapte” nu sunt complet sortite eșecului

Daghlas a subliniat că un studiu mult mai amplu este necesar pentru a confirma descoperirea că trezitul cu o oră mai devreme poate reduce depresia pentru oamenii care de regulă se trezesc mai târziu. Însă, studiul recent a mai arătat că nu doar genetica persoanelor care se trezesc mai târziu le face mai predispuse la depresie. Este vorba de faptul că genetica lor există într-o societate care se mișcă într-un ritm și timp diferit. Drept urmare, persoanele acestea se pot simți înstrăinate sau se pot confrunta cu greutăți prin care alți oameni nu trec.

Totuși, studiul a oferit vești bune. Dacă ne modificăm ora de culcare și ora de trezire putem obține beneficii în ciuda unor posibile predispoziții. Cu alte cuvinte, „păsările de noapte” nu sunt complet sortite eșecului. Deși o „pasăre de noapte” care încearcă să devină o persoană matinală ar putea avea un drum lung și anevoios de parcurs, schimbarea poate fi făcută cu puțin efort și ajustarea circumstanțelor înainte de culcare. Aceasta este o schimbare pe care mulți dintre noi suntem capabili să o facem. Trebuie doar să avem puțină voință.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Câți oameni au fost afectați de anxietate și depresie în timpul pandemiei

Cercetări post-mortem dezvăluie diferențe clare ale celulelor creierului la oamenii care suferă de depresie

O stare fizică proastă ne face mai predispuși la depresie și la anxietate

Un medicament împotriva depresiei poate fi folosit pentru a trata „cancerul copilăriei”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.