Trei noi specii de spongieri carnivori au fost descoperite în adâncurile ciudate ale apelor din Australia

Chiar dacă știm că adâncurile întunecate ale mărilor sunt ciudate, descoperirea unor „spongieri carnivori” ar putea suna de domeniul științifico-fantasticului. Totuși, cercetătorii au anunțat o astfel de descoperire a trei noi specii în Australia.

La doar câteva sute de metri adâncime în ocean, totul în jur pare o lume complet diferită.

„Asta dovedește cât de puțin au fost explorate adâncurile oceanelor. Acești spongieri sunt destul de unici pentru că pot fi găsiți doar în această regiune a Marelui Golf Australian (The Great Australian Bight), o regiune care era sortită explorării petroliere”, a explicat Merrick Ekins, unul dintre autorii noului studiu și manager al Colecției de Nevertebrate Marine de la Muzeul din Queensland, Australia.

De obicei, spongierii sunt asemenea unor filtre multicelulare pentru că au țesuturi cu găuri prin care trece apa și din care celulele lor extrag oxigen și hrană. Sunt creaturi destul de simple, neavând sistem nervos, digestiv sau circulator, însă au existat sub o formă sau alta timp de peste 500 de milioane de ani.

Mai frumoși decât ne-am fi imaginat

Însă, spongierii carnivori sunt ceva mai diferiți. Unii spongieri carnivori încă își folosesc sistemul de filtrare a apei, în timp ce alții, precum cele trei specii descoperite recent, și-au pierdut complet această abilitate, și recurg la înfulecarea crustaceelor sau a altor prăzi cu ajutorul filamentelor sau a cârligelor.

Cercetătorii au descoperit trei noi specii de spongieri carnivori, Nullarbora heptaxia, Abyssocladia oxyasters și Lycopodina hystrix, care reprezintă și noi genuri, precum și specii înrudite cu o specie de spongieri care nu este carnivoră, Guitarra davidconryi. Toate aceste specii au fost descoperite la adâncimi cuprinse între 163 și peste 3.000 de metri.

„Aceste noi specii sunt primele specii carnivore documentate în Australia de Sud și cresc numărul speciilor documentate în jurul Australiei la 25”, au precizat oamenii de știință. De asemenea, spongierii sunt mai frumoși decât ne-am fi imaginat, arătând mai degrabă ca niște flori.

„Cunoștințele noastre despre diversitatea spongierilor carnivori aproape că s-au dublat”

Spongierii carnivori sunt „la modă” momentan. Oamenii de știință știu despre existența lor încă din 1995, însă mai multe specii au fost descoperite recent în lumea întreagă, potrivit Science Alert.

„În ultimele două decenii, cunoștințele noastre despre diversitatea spongierilor carnivori aproape că s-au dublat”, a explicat echipa de cercetători.

„Acest lucru se datorează în mare parte avansărilor tehnologice în domeniul vehiculelor subacvatice controlate de la distanță și a submersibilelor capabile să fotografieze și să colecteze spongieri carnivori în stare intactă”, au mai subliniat oamenii de știință.

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Orașele din adâncurile” Oceanului Atlantic, mai puțin cunoscute decât suprafața planetei Marte

Acidificarea oceanelor poate face ca unele specii să strălucească mai intens

„Cea mai urâtă orhidee din lume”, printre noile specii denumite în 2020

Oamenii de știință au descoperit 20 de specii noi în „pădurea din nori” a Boliviei



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.