Trei noi specii de salamandre cu burtă neagră, găsite în sudul Munților Apalași

Trei noi specii de salamandre cu burtă neagră au fost descoperite de o echipă de cercetare condusă de R. Alexander Pyron, profesor la Universitatea George Washington, din SUA.

Aceste salamandre cu burtă neagră, care se găsesc în sudul Munților Apalași din estul Statelor Unite, provin din populații cu burtă neagră care au fost pentru mult timp considerate a fi o singură specie.

Descoperirea aduce noi informații despre speciile „criptice”, care sunt descrise ca neavând diferențe evidente care să separe populațiile distincte din punct de vedere evolutiv. Potrivit cercetătorilor, salamandrele cu burtă neagră au fost cunoscute ca o singură specie de mai bine de 100 de ani, însă acestea au diferențe subtile între ele.

Trei noi salamandre cu burtă neagră

„Salamandrele cu burtă neagră au fost studiate în mod obișnuit de peste 100 de ani”, a spus Pyron.

„În 2002 a fost descoperită o specie pitică criptică și, în 2005, dovezile ADN au început să sugereze că există mai multe. Până în 2020, până la cercetarea noastră finanțată de NSF, am reușit să secvențiem datele la scară genomică pentru a ne da seama că existau de fapt cinci specii asemănătoare”, spune profesorul.

Cercetătorii au început prin a observa Desmognathus quadramaculatus, o specie de salamandre care a fost slab caracterizată de-a lungul istoriei sale. Ei au observat că anumite aspecte morfologice, genetice și geografice diferă între exemplare, inclusiv variația în dimensiune, formă și model de culoare.

După ce au secvențiat genomul de la D. quadramaculatus, cercetătorii au descoperit cinci specii separate, dintre care trei sunt noi. Noile specii sunt acum cunoscute ca D. gvnigeusgwotli, D. kanawha și D. mavrokoilius.

Exemplarele din muzee erau numite greșit

„După ce ne-am uitat la mai multe exemplare, am văzut variații fenotipice evidente și substanțiale între cele mai multe descendențe”, a spus Pyron, citat de Eurek Alert.

„De fapt, denumirea quadramaculatus, care a fost folosită de peste 120 de ani, nu este numele corect pentru niciuna dintre aceste cinci specii. Am găsit exemplarele originale la muzeele din Philadelphia și Paris și am descoperit că aparțineau unei specii total separate. Acest lucru ne face să ne întrebăm cât de ‘criptice’ sunt ele până la urmă”, spune profesorul.

Potrivit cercetătorilor, studiile viitoare ar trebui să ofere perspective suplimentare substanțiale asupra istoriei evoluției, distribuției geografice, interacțiunilor ecologice și alte aspecte ale noilor salamandre cu burtă neagră.

Studiul a fost publicat în jurnalul științific Bionomina.

Vă recomandăm să citiți și:

Tot ce trebuie să știi despre rechinii mako. Cât de periculoși sunt, de fapt, pentru oameni?

Cercetătorii au descoperit o metodă prin care unele plante pot crește în întuneric

Aplicația care identifică păsările după cântecul lor deschide noi căi pentru știința participativă

Apetitul pentru broaște al francezilor și belgienilor a adus mai multe specii în pragul extincției



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.