Tratarea depresiei ar putea fi ajutată de „bacteriile bune” din probiotice

Probioticele, „bacteriile bune” despre care se pretinde adesea că duc la răspunsuri pozitive asupra sănătății, ar putea avea un rol în tratarea depresiei, potrivit unui nou studiu care a implicat 47 de voluntari care se confruntau cu episoade depresive.

Participanții la cercetare care au luat suplimente probiotice în plus față de antidepresive au arătat o îmbunătățire mai mare a simptomelor depresive decât cei care au luat un placebo, pe parcursul unei perioade de 31 de zile, scrie Science Alert.

Cercetătorii au observat și modificări cauzate de probiotice în flora intestinală a celor care le-au luat: o creștere a bacteriilor producătoare de acid lactic. Cu toate acestea, o reevaluare făcută după patru săptămâni a arătat că nivelurile acestor bacterii au scăzut din nou în acest timp.

„Se poate ca patru săptămâni de tratament să nu fie suficiente și să dureze mai mult pentru ca noua compoziție a florei intestinale să se stabilizeze”, spune psihiatrul Anna-Chiara Schaub, de la Universitatea Basel din Elveția.

Studiul despre tratarea depresiei s-a bazat pe informații deja cunoscute

Cercetarea exploatează ceva ce oamenii de știință știu deja: că intestinul și amestecul de bacterii din el pot avea un rol important în sănătatea noastră mintală. Echipa a analizat, de asemenea, o altă legătură explorată anterior, între depresie și modul în care procesăm emoțiile pe care le întâlnim la alți oameni.

La persoanele cu depresie, anumite regiuni ale creierului gestionează această procesare în mod diferit și este adesea măsurată analizând răspunsurile la expresiile faciale. Acest studiu a adoptat aceeași abordare, folosind scanări RMNf pentru a vedea cum au reacționat participanții la fețele neutre sau temătoare.

Se dovedește că probioticele au avut un impact și aici: pentru cei care au urmat cursul bacteriilor „bune”, procesele creierului normal s-au normalizat. Deși motivele pentru care se întâmplă acest lucru nu sunt pe deplin înțelese, semnele inițiale sunt pozitive pentru tratarea depresiei pe mai multe planuri.

„Deși axa microbiom-intestin-creier a făcut obiectul cercetărilor timp de mai mulți ani, mecanismele exacte nu au fost încă clarificate pe deplin”, spune Schaub.

Beneficiile aduse de probiotice

Beneficiile pentru sănătate ale probioticelor nu sunt clare, iar cercetările continuă pentru a stabili dacă acestea ar putea face, de asemenea, mai mult rău decât bine. Totuși, pe baza acestui eșantion mic, se pare că au cel puțin un potențial atunci când vine vorba de tratarea depresiei.

Acestea fiind spuse, echipa din spatele studiului este dornică să sublinieze că probioticele nu ar funcționa ca tratament singure, fără antidepresive, și vor fi necesare mai multe cercetări pentru a analiza efectele anumitor tipuri de bacterii vii asupra un număr mult mai mare de oameni.

Căutând formula perfectă

În prezent, aproximativ două treimi dintre cei care iau antidepresive nu prezintă un răspuns semnificativ pe termen lung la acestea. Este posibil ca în căutarea unor tratamente mai adaptate și mai eficiente, probioticele să aibă o funcție importantă pe care încă nu am găsit-o.

„Cu cunoștințe suplimentare despre efectul specific al anumitor bacterii, este posibil să optimizăm selecția bacteriilor și să utilizăm cel mai bun amestec pentru a sprijini tratamentul pentru depresie”, spune Schuab.

Cercetarea a fost publicată în Translational Psychiatry.

Vă recomandăm să citiți și:

Cele mai bune alimente pentru a inversa efectele mortale ale poluării aerului

Nivelurile scăzute de salmonella de mare risc eludează metodele tradiționale de detectare

Cum procesează creierul căldura drept durere? Noi indicii despre tulburările cerebrale

Un nivel crescut de testosteron îi ajută pe bărbații șomeri să-și găsească mai ușor serviciu



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.