Transportul cu vaporașele pe Canalul Bega se reia de astăzi

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, de sâmbătă, se reia transportul public și de agrement pe Canalul Bega. Vaporașele vor fi dezinfectate zilnic, iar călătorii trebuie să poarte mască și să se așeze pe scaune astfel încât să păstreze distanța de cel puțin 1,5 metri.

Potrivit unui comunicat al Societății de Transport Public Timișoara, vaporașele vor circula de luni până vineri în regim de transport public, de la stația Sfânta Maria până la Uzina de Apă și retur, iar sâmbăta și duminica în regim de transport de agrement, de la ponton Catedrală până la Parcul Copiilor și retur, în intervalul orar 11.00 – 21.00.

Reprezentanții STPT anunță că vaporașele vor fi dezinfectate zilnic cu ajutorul dispozitivelor cu lumină ultravioletă, dar și cu cloramină şi dezinfectanţi.

Transportul cu vaporașele pe Canalul Bega se reia de azi

Călătorii sunt obligați să poate măști de protecție, să respecte distanțarea fizică și să folosească doar scaunele marcate cu un semn de culoare verde, astfel încât să se păstreze distanța de minim 1,5 metri.

Capacitatea maximă de încărcare pentru ambarcaţiuni va fi de 32 de locuri pentru călători, începând cu data de 30 mai, a mai anunțat STPT, transmite Mediafax.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.