Toate lucrările ştiinţifice despre originile coronavirusului, controlate de reprezentanţii Guvernului chinez înainte de publicare – CNN

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, în vizită la Acadamia de Ştiinţe Militare Medicale / Credit foto: Profimedia     + zoom

Toate lucrările ştiinţifice despre originile coronavirusului, controlate de reprezentanţii Guvernului chinez înainte de publicare - CNN

Galerie foto (3)


Autorităţile din China au impus restricţii asupra publicării cercetărilor academice cu privire la originile coronavirusului SARS-CoV-2, transnmite CNN. Decizia este cuprinsă într-o directivă a guvernului central care a fost trimisă la unele univesităţi. Două universităţi chineze au publicat online directiva, dar documentul a dispărut apoi de pe site-urile lor.

În conformitate cu noua decizie, toate lucrările ştiinţifice despre COVID-19 vor fi verificate suplimentar înainte de a fi înaintate spre publicare în reviste de specialitate, inclusiv internaţionale. Studiile despre originea virusului SARS-CoV-2 vor fi examinate suplimentar şi trebuie aprobate de oficialii guvernului central, potrivit notificărilor care au fost şterse apoi, transmite

Un expert medical din Hong Kong, care a colaborat cu cercetătorii continentali pentru a publica o analiză clinică a cazurilor COVID-19 într-un jurnal medical internaţional, a declarat că munca sa nu a făcut obiectul unei asemenea verificări în februarie.

Analizarea sporită a lucrărilor ştiinţifice pare să fie ultima măsură luată de guvernului chinez cu scopul de a controla povestea originii pandemiei de coronavirus care s-a extins în întreaga lume, cu noi cazuri de îmbolnăvire şi decese, de la o zi la alta, de la izbucnirea focarului de coronavirus în oraşul chinez Wuhan, în decembrie, scrie CNN.

De la sfârştitul lunii ianuarie, cercetătorii chinezi au publicat o serie de studii despre COVID-19 în jurnale medicale internaţionale cu influenţă. Unele descoperiri legate de cazurile de coronavirus timpuriu, precum prima transmitere de la om la om, au ridicat întrebări despre relatările oficiale ale guvernului în privinţa focarului şi au stârnit controverse pe reţelele de socializare din China.

Vrea China să „zugrăvească” originea coronavirusului?

Acum, autorităţile chineze vor să îşi întărească controlul asupra publicării cercetărilor despre COVID-19, notează jurnaliştii de la CNN.

Un cercetător chinez a declarat pentru CNN, sub protecţia anonimatului, că noua decizie luată de oficialii de la Beijing ar putea bloca cercetările ştiinţifice importante.

„Cred că este un efort coordonat al guvernului chinez de a controla naraţiunea şi de a o zugrăvi ca şi cum epidemia de coronavirus nu ar avea originea în China. Nu cred că vor tolera niciun studiu obiectiv care să investigheze originea acestei boli”, a afirmat acesta.

Potrivit directivei citate de CNN, care ar fi fost emisă de Departamentul de ştiinţă şi tehnologie al Ministerului Educaţiei, „lucrările academice despre urmărirea originii virusului trebuie să fie gestionate stric şi atent”.

Directiva stabileşte niveluri de aprobare pentru aceste lucrări, începând cu comitetele academice din universităţi. Ulterior, lucrările sunt trimise Departamentului de ştiinţă şi tehnologie al Ministerului Educaţiei, care apoi transmite documentele, spre verificare, către o echipă de lucru din cadrul Consiliului de Stat. Doar după ce universităţile primesc răspuns de la grupul de lucru, lucrările ştiinţifice pot fi trimise către revistele de specialitate.

Valoarea academică şi corectitudinea momentului publicării unei cercetări despre COVID-19

Alte lucrări despre COVID-19 vor fi analizate de comitetele academice ale universităţilor, pe baza unor condiţii precum „valoarea academică” a studiului şi dacă „momentul publicării” este corect.

Directiva se bazează pe instrucţiuni emise în cadrul unei reuniuni din 25 martie a grupului de lucru al Consiliului de Stat pentru prevenirea şi controlul COVID-19.

Documentul a fost postat pentru prima dată vineri dimineaţă pe site-ul Universităţii Fudan din Shanghai, una dintre cele mai importante universităţi din China.

Jurnaliştii CNN afirmă că au sunat la un număr de contact afişat la sfârşitul documentului, la care a răspuns un membru al Departamentului de ştiinţă şi tehnologie al Ministerului Educaţiei, care a confirmat emiterea directivei.

„Nu trebuia să fie făcut public, este un document intern”, ar fi spus acesta, refuzând să-şi dezvăluie numele.

Câteva ore mai târziu, pagina Universităţii Fudan a fost suspendată, scrie CNN. În prezent pagina funcţionează.

Şi Universitatea Chineză de Geoştiinţă din Wuhan a postat o notificare similară cu privire la verificarea suplimentară a lucrărilor despre COVID-19. Notificarea a dispărut apoi de pe Internet.

Cercetătorul chinez citat anterior a declarat pentru CNN că directiva a fost emisă acum câteva zile, adăugând că doar cercetările despre COVID-19 au fost verificate suplimentar.

Controversa originii coronavirusului

David Hui Shu-cheong, un expert în medicină respiratorie în cadrul Universităţii Chineze din Hong Kong, a declarat că nu a avut parte de nicio verificare suplimentară atunci când el şi o echipă de cercetători chinezi continentali au publicat o analiză clinică a cazurilor COVID-19 în februarie în revista .

„Procesul a fost într-adevăr simplu atunci. Nu a existat nicio restricţie”, a declarat el, prin telefon, pentru CNN.

Referitor la noua directivă, omul de ştiinţă afirmă că nu ştie dacă este corelată cu faptul că „unii cercetători au publicat ceva care este considerat sensibil în China”, precum controversa despre originea virusului, care ar fi apărut la lilieci, de unde ar fi sărit la oameni, printr-o gazdă intermediară, în piaţa de fructe de mare şi animale sălbatice din Wuhan.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum a evoluat şi s-a răspândit coronavirusul la oamenii. Cercetătorii au decriptat în premieră traseul COVID-19

Un virusolog german de renume demontează teoria potrivit căreia coronavirusul rezistă pe suprafeţe. ”Am luat mostre de pe clanţe, telefoane şi toalete”

Un tratament împotriva COVID-19, dezvoltat în Israel, eficient 100% în cazul unor pacienţi aflaţi în stare gravă

Fizicienii de la CERN au făcut un ventilator pe baterii pentru cazurile uşoare de COVID-19

Coronavirusul s-ar putea răspândi mai rapid decât se credea – studiu

Mai multe potenţiale vaccinuri şi tratamente anti-COVID-19, aproape de testarea pe oameni

Germania efectuează primele testări masive din Europa privind anticorpi de coronavirus



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.