Test de cultură generală. În ce stare a materiei există corpul uman?

La cel mai simplu nivel, corpul uman este alcătuit din patru tipuri de particule, care sunt aproape la fel de vechi precum Universul. Această idee ar putea părea reducționistă pentru unii.

Până la urma urmei, oamenii nu sunt doar o colecție de particule. Fără îndoială, suntem mai mult de atât. Cu toate acestea, ar fi ridicol să negăm faptul că particulele există și că alcătuiesc tot ce înseamnă corpul uman.

Poate că știi deja că mare parte din corpul uman este apă. Ar părea destul de improbabil, având în vedere că, de fapt, corpul uman pare destul de solid. Însă, o mare parte din tine este alcătuită din celule umplute cu apă. Există îndeajuns de multă structură încât să fie puțin probabil să începi să te scurgi, însă există foarte multă apă în corpul uman.

Chiar și oasele noastre conțin apă în proporție de 30%

Cea mai intens circulată teorie este că suntem compuși în proporție de 60% din apă, chiar și oasele noastre fiind apoase în proporție de 30%, potrivit Science Focus.

Știind faptul că apa este alcătuită din hidrogen și oxigen (H2O) ar putea părea că elementele principale din corpul uman ar trebui să fie hidrogen și oxigen, însă există și o cantitate considerabilă din ceea ce este cel mai versatil dintre atomi (carbonul). Toată viața așa cum o știm include apă și este bazată pe structuri de carbon.

Corpul uman nu este solid, lichid și nici gazos

Corpul uman, oasele și alte organe interioare sunt solide, însă corpul nostru conține și lichide (apă, sânge, acid) și gaze (aer, oxigen, CO2). În concluzie, corpul uman arată la prima vedere ca un corp solid însă conține multiple stări ale materiei.

Așadar, corpul uman nu este solid, lichid și nici gazos. Este o combinație între mai multe substanțe diferite, unele fiind solide, altele lichide și altele gazoase. Dacă încercăm să tratăm corpul uman ca fiind o unitate singulară ar putea duce la multă confuzie și incertitudine pentru că nu este alcătuit dintr-o substanță omogenă care poate fi clasificată în acest fel.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Care este cea mai rară grupă de sânge?

Test de cultură generală. În ce direcție curge Dunărea?

Test de cultură generală. Care sunt cei mai vechi munți din România?

Test de cultură generală. Ce culoare are laptele de hipopotam?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.