Test de cultură generală. De ce nu vom putea păși niciodată pe Jupiter, Saturn, Uranus sau Neptun?

Cu toate progresele din ultimii ani ale industriei spațiale private, se pare că visul de a explora spațiul ar putea deveni realitate „în curând”. Prețurile vor fi inaccesibile la început pentru cetățenii obișnuiți, dar după un timp, vor scădea și poate că am putea vizita alte planete. Însă unde am putea merge și de ce nu vom păși niciodată pe Jupiter și alte planete asemenea lui?

Ar putea fi posibil ca oamenii să pășească pe trei planete ale Sistemului Solar, în afară de Pământ: Mercur, Venus și Marte. Acestea sunt planete stâncoase cu suprafețe solide.

Însă nu vom păși niciodată pe Jupiter, Saturn, Neptun și Uranus, deoarece acestea sunt în mare parte făcute din gaz.

Nu vom păși niciodată pe Jupiter

Chiar și pe planetele pe care am putea păși va trebui să ne protejăm împotriva tuturor celorlalte condiții neospitaliere, cum ar fi lipsa unei atmosfere respirabile, temperaturile arzătoare, radiațiile etc., dar aceasta este o cu totul altă problemă. Teoretic, este posibil să mergem pe aceste planete, notează Little Astronomy.

Fiecare planetă este foarte diferită față de celelalte. Planetele unt făcute din materiale diferite, au temperaturi și atmosfere diferite etc. Așa că, pentru a înțelege cum am putea merge pe aceste planete, trebuie să le privim individual.

Pășitul pe Mercur

Mercur are o suprafață solidă umplută cu cratere create după impactul meteoriților. Vom vedea în mare parte un peisaj nesfârșit de roci gri și maro, și praf.

Pe Mercur, mersul ar fi de fapt mai asemănător săritului, deoarece gravitația planetei este doar aproximativ 38% din gravitația Pământului. Fiecare pas pe care l-am face ne-ar propulsa cu câțiva metri înainte și ar fi de fapt mai eficient și mai sigur să sărim în loc să facem pași regulați.

Aceasta este aceeași tehnică folosită de astronauți pentru a merge pe Lună, unde gravitația este foarte asemănătoare cu cea de pe Mercur.

Mersul pe Venus

Venus este foarte asemănătoare cu Pământul în ceea ce privește dimensiunea, așa că mersul pe această planetă ar fi foarte asemănător cu mersul de aici.

Suprafața lui Venus are în mare parte tonuri de roșu, portocaliu și maro, care se potrivesc foarte bine cu temperaturile sale extrem de ridicate. Venus este cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar, deoarece căldura este prinsă în atmosfera sa densă din cauza efectului de seră.

Temperaturile de la suprafață pot ajunge la 482 de grade Celsius, suficient pentru a topi chiar și anumite metale, așa că am avea nevoie de un costum spațial care ar putea rezista cumva acestor condiții dure.

Condițiile de pe Venus

În ceea ce privește peisajul, cea mai mare parte a lui Venus este plină de câmpii pustii care ar părea că nu au sfârșit. Aici s-ar afla cel mai probabil baza noastră, deoarece restul planetei este plin de vulcani giganți și cratere adânci.

Iar statul în picioare pe Venus s-ar simți ca și cum am fi la un kilometru adâncime pe fundul oceanului, din cauza presiunii atmosferice, așa că costumele spațiale ar trebui să fie capabile să țină seama de acest lucru. În comparație, cele mai bune costume de scafandru pe care le avem pe Pământ pot rezista doar la aproximativ două treimi din această presiune.

Nu vom păși niciodată pe Jupiter, dar în curând am putea merge pe Marte

Dintre toate planetele din Sistemul Solar, pe Marte ne-ar putea fi cel mai ușor să pășim. Asta nu înseamnă că provocările nu sunt uriașe, dar există un motiv bun pentru care am pus ochii pe Marte ca prima planetă pe care am putea trimite o misiune cu echipaj.

Marte este mai mică decât Pământul. Asta înseamnă că gravitația experimentată de corp stând pe suprafața planetei ar fi mult mai mică. Pe Marte, am cântări aproximativ o treime din cât cântărim pe Pământ. Asta ar însemna că, la fel ca mersul pe Lună sau pe Mercur, fiecare pas pe care l-am face ne-ar lansa în sus și înainte destul de mult. Săritul ușor ar fi o modalitate mult mai bună de a ne deplasa pentru a evita căderile constante.

Marte are multe văi, canioane, deșerturi, cratere și bazine. Suprafața sa este plină de peisaje interesante.

Nu vom păși niciodată pe Jupiter, dar poate vom putea merge pe o exoplanetă

Căutarea de exoplanete (planete din afara Sistemului Solar) ne-a condus la descoperirea mai multor planete care ar putea avea caracteristici terestre similare cu cele ale Pământului sau ale Planetei Roșii. De fapt, câteva dintre aceste exoplanete s-ar putea afla chiar în zona locuibilă a sistemelor lor stelare, ceea ce înseamnă că ar putea susține apă lichidă și, prin urmare, să susțină viața pe bază de carbon.

Însă exoplanetele sunt atât de departe de noi încât este foarte greu să le identificăm compoziția cu certitudine, dar în prezent există peste 35 de candidați care ar putea îndeplini criteriile.

Cel mai apropiat și cel mai probabil candidat este Proxima Centauri b, o planetă situată în cea mai mică dintre una dintre cele trei stele din sistemul stelar vecin, Alpha Centauri.

Vă recomandăm să citiți și:

Cercetătorii au descris hidrogenul cald și dens din interiorul planetelor

Viața din Sistemul Solar ar fi început pe Marte, nu pe Pământ

Cât cântărește Pământul? Sistemul Internațional de Unități a fost modificat

Test de cultură generală. Care este diferența dintre o gaură neagră și o gaură de vierme?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.