Test de cultură generală. Ce au lăsat oamenii pe Lună în urma lor?

Satelitul natural al Pământului a fost în centrul atenției de-a lungul anilor 1960 și 12 astronauți chiar au ajuns să pășească pe el în perioada 1969-1972. Acum, atenția se îndreaptă din nou într-acolo, pe măsură ce ne apropiem de prima misiune din programul Artemis al NASA. Dar până atunci, poate sunteți curioși să aflați ce au lăsat oamenii pe Lună cu 5 decenii în urmă.

În iulie 1969, Neil Armstrong și Buzz Aldrin au făcut istorie ca fiind primele ființe umane care au aterizat pe suprafața Lunii. Încă cinci misiuni cu echipaj au ajuns pe Lună în anii care au urmat până la încheierea programului Apollo, în 1972.

Adăugați la acestea numeroasele misiuni fără echipaj care au avut loc de când sonda sovietică Luna 2 s-a prăbușit pe Lună, în 1959.

Ce au lăsat oamenii pe Lună?

În total, omenirea a lăsat aproximativ 500.000 de kilograme de artefacte pe suprafața satelitului natural. Din ce sunt compuse acestea, mai exact?

O parte din lucrurile rămase acolo este evidentă: peste 70 de navete spațiale rămân pe Lună din simplul motiv că sunt grele și costul de readucere pe Pământ ar fi prea mare. Ele reprezintă cea mai mare parte din ceea ce au lăsat oamenii pe Lună.

Deșeuri și unelte

O parte dintre lucrurile rămase acolo sunt deșeuri aruncate de astronauții care au avut oportunitatea de a păși pe satelit. În afară de gunoi, de la ambalajele alimentelor cu care au sosit și până la șervețele umede, au mai fost aruncate și aproape 100 de pachete de urină și excremente umane, conform Britannica.

De asemenea, astronauții din programul Apollo au aruncat uneltele și echipamentele de televiziune de care nu au mai avut nevoie. Au făcut asta pentru a reduce greutatea din modulele lor de comandă, astfel încât să poată maximiza cantitatea de mostre de pe suprafața Lunii pe care le-ar putea aduce înapoi pe Pământ.

În schimbul a ceea ce au lăsat în urmă, misiunile Apollo au reușit să aducă înapoi aproximativ 850 de kilograme de roci lunare și sol lunar.

Ce au lăsat oamenii pe Lună? Obiecte de colecție.

Apoi sunt toate obiectele de colecție. Pe suprafața Lunii au fost plantate 6 steaguri americane. Probabil că acum sunt decolorate, la fel ca fotografia cu familia sa pe care a lăsat-o în urmă Charles Duke. De asemenea, pe acolo, pe undeva, se află două mingi de golf, după ce Alan Shepard le-a lovit în gravitația scăzută de pe satelitul natural.

Modulul de aterizare al lui Apollo 11 încă este acolo, marcat cu o placă pe care scrie: „Aici oamenii de pe planeta Pământ au pus piciorul pentru prima dată pe Lună în iulie 1969, d.Hr. Am venit în pace pentru toată omenirea”.

Mesajul a arătat triumful aterizării pe Lună pentru omenire în ansamblu, păstorind omenirea către noi frontiere; asta în ciuda Războiului Rece dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, cel care a declanșat de fapt cursa către Lună.

Mesaje simbolice

De asemenea, astronauții americani au lăsat două medalii acordate regretaților cosmonauți sovietici Yuri Gagarin și Vladimir Komarov, pionieri ai spațiului care au pierit în accidente tragice.

Gagarin și Komarov nu sunt ultimii oameni care au fost reprezentați pe Lună. În 1998, cenușa astrogeologului Gene Shoemaker a fost trimisă pe Lună la bordul unei misiuni de explorare, iar acum se află printre praful lunar.

Urme propriu-zise

În doar 50 de ani, oamenii au lăsat cu siguranță urme pe suprafața Lunii, în mai multe moduri. Una dintre cele mai faimoase imagini de pe Lună este fotografia lui Buzz Aldrin cu urma ghetelor sale de astronaut. Deoarece pe Lună nu există atmosferă (și, prin urmare, vânt care să erodeze solul), probabil această urmă încă este acolo.

Pe măsură ce NASA lucrează pentru a readuce oameni pe Lună în cadrul programului Artemis, cresc șansele ca urmele lăsate de oameni pe satelitul natural să se înmulțească.

Vă recomandăm să citiți și:

Astronomii descifrează modul în care unele planete îndepărtate prezintă nori fierbinți de nisip

O misiune chineză își propune să studieze atmosfera și geologia planetei Venus

Telescopul James Webb a demonstrat că poate detecta semne ale vieții în atmosferele exoplanetelor

Racheta Vega-C de la ESA a finalizat cu succes zborul inaugural



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.