Test de cultură generală. Care este cel mai abundent gaz din atmosfera Pământului?

Știm cu toții că este compusă din numeroase gaze, în proporții diferite, dar care este cel mai abundent gaz din atmosfera Pământului?

Deși deseori vedem nori pe cer, cantitatea maximă de vapori de apă pe care o poate ține aerul este de 4%.

Cel mai abundent gaz din atmosfera Pământului constituie aproximativ 78% din masa de aer uscat.

Cel mai abundent gaz din atmosfera Pământului

Reprezentând mai mult de 3 sferturi din aceasta, azotul este cel mai abundent gaz din atmosferă.

Pe locul al doilea este oxigenul, care constituie circa 20-21% din atmosferă.

Cantitatea de vapori de apă este foarte variabilă. În locuri calde și umede, vaporii de apă sunt al treilea gaz ca abundență. Acest lucru îl face cel mai comun gaz cu efect de seră.

În aer uscat, al treilea gaz ca abundență este argonul, un gaz nobil monoatomic.

Abundența dioxidului de carbon este și ea variabilă. Deși este un gaz cu efect de seră important, este prezent în medie în doar 0,04% din atmosferă.

La capătul opus al topului se află ozonul, care reprezintă doar 0,000004% din atmosferă.

În timp ce procentajul de azot și de oxigen sunt destul de stabile, cantitatea de gaze cu efect de seră se modifică și depinde de locație.

Unele surse includ și alte gaze pe listă, cum ar fi criptonul (mai puțin abundent decât heliul, dar mai abundent decât hidrogenul), xenonul (mai puțin abundent decât hidrogenul), dioxidul de azot (mai puțin abundent decât ozonul) și iodul (mai puțin abundent decât ozonul), notează ThoughtCo.

Pe lângă elementele menționate mai sus, există și urme de amoniac, monoxid de carbon și alte câteva gaze.

De ce este important să cunoaștem abundența gazelor?

Este important să știm care gaz este cel mai abundent, care sunt celelalte gaze din atmosfera Pământului și cum se modifică compoziția aerului odată cu altitudinea și în timp din mai multe motive.

Informațiile ne ajută să înțelegem și să anticipăm vremea. Cantitatea de vapori de apă din aer este deosebit de relevantă pentru prognoza meteo.

Compoziția atmosferică ne ajută să înțelegem efectele substanțelor chimice naturale și artificiale eliberate în atmosferă. Compoziția atmosferei este extrem de importantă pentru climă, așa că modificările acesteia ne pot ajuta să anticipăm schimbările climatice generale.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Câte culori are curcubeul?

Schimbările climatice afectează copiii chiar înainte ca aceștia să se nască

O nouă tehnologie care poate extrage dioxidul de carbon din aer

Reducerea poluării aerului ne-ar putea ajuta să hrănim mai ușor omenirea



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.