Test de cultură generală. Care este cea mai veche planetă din Sistemul Solar?

Jupiter este cea mai veche planetă a Sistemului Solar, iar astronomii știu, în sfârșit, cât de bătrân este gigantul gazos.

Miezul gigantului gazos crescuse deja până la a fi de 20 de ori mai masiv decât Pământul la doar 1 milion de ani după ce s-a format Soarele, sugerează un studiu.

„Jupiter este cea mai veche planetă din Sistemul Solar, iar miezul său solid s-a format cu mult înainte ca gazul din nebuloasa solară să se disipeze, în concordanță cu modelul de creștere a miezului pentru formarea planetelor gigantice”, a declarat autorul principal Thomas Kruijer, de la Universitatea din Munster din Germania și de la Laboratorul Național Lawrence Livermore din California.

În urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani, Sistemul Solar s-a format dintr-un nor imens de gaz și praf.

Soarele s-a format primul, iar planetele s-au acumulat apoi din materialul rămas, care se rotea în jurul stelei nou-născute într-un disc vast, scrie Space.

Sistemul Solar s-a format dintr-un nor imens de gaz și praf

Lucrările teoretice sugerează cu tărie că Jupiter a prins contur destul de devreme în istoria Sistemului Solar, dar vârsta exactă a planetei a rămas un mister, au declarat Kruijer și colegii săi.

Cercetătorii au datat formarea și dezvoltarea lui Jupiter prin analiza vârstei anumitor meteoriți de fier – fragmente din miezul metalic al vechilor blocuri de construcție planetară – care au căzut pe Pământ.

Această lucrare a indicat faptul că meteoriții provin din două ,,rezervoare” distincte care au fost separate spațial timp de 2 milioane până la 3 milioane de ani, începând cu aproximativ 1 milion de ani după ce s-a format Sistemul Solar, au declarat cercetătorii.

„Mecanismul cel mai plauzibil pentru această separare eficientă este formarea lui Jupiter, care a deschis o breșă în disc și a împiedicat schimbul de material între cele două rezervoare”, au scris cercetătorii în studiul publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.

Jupiter este de aproximativ 318 ori mai masiv decât Pământul

Nucleul lui Jupiter ar trebui să fie de aproximativ 20 de ori mai masiv decât cel al Pământului pentru a împiedica amestecul celor două rezervoare, au calculat Kruijer și echipa sa. Așadar, rezultatele sugerează că gigantul gazos în formare era deja atât de mare în primul milion de ani de istorie a Sistemului Solar, au declarat cercetătorii.

Rata de creștere a lui Jupiter a încetinit după aceea, au spus ei. Gigantul gazos nu a ajuns la 50 de mase terestre până la un minim de 3 milioane sau 4 milioane de ani după formarea Soarelui, au stabilit cercetătorii.

Jupiter este în prezent de aproximativ 318 ori mai masiv decât Pământul.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Ce se întâmplă cu Jupiter? Datele arată fluctuații ciudate de temperatură în norii planetei

Cometele ar fi transportat ingredientele vieții pe Europa, luna lui Jupiter

O nouă exoplanetă de tipul super-Jupiter, cea mai tânără descoperită cu proprietăți cunoscute

Ce se întâmplă cu Jupiterii fierbinți atunci când steaua lor devine o gigantă roșie?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.