Tensiunile continuă la granița dintre Coreea de Sud și de Nord

Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment după ce mai mulți soldați nord-coreeni au încălcat linia de demarcație care trece prin mijlocul Zonei Demilitarizate (DMZ), a anunțat Statul Major Întrunit (JCS) de la Seul, citat de Reuters.

Soldații nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS.

Este cel puțin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment, după ce zeci de soldați nord-coreeni au încălcat linia de demarcație.

O creștere a activității în apropierea liniei de demarcație

Reuters notează că incidentele recente marchează o creștere a activității în apropierea liniei de demarcație.

Incidentul a avut loc după ce președintele rus Vladimir Putin a vizitat Phenianul pentru prima dată în ultimii 24 de ani.

Kim Yo Jong, sora liderului Nordului, a emis separat o declarație în care a denunțat activiștii sud-coreeni care, joi seara, au trimis baloane cu pliante spre Nord.

Lansarea baloanelor a fost o sursă de tensiune crescândă între cele două Corei, întrucât Nordul și-a lansat propriile baloane – care transportau gunoaie – spre Sud. Seulul a ripostat prin reluarea transmisiunilor prin difuzoare la graniță.



Postari asemanatoare :