Temperamentul din copilărie dictează personalitatea de la maturitate


Inhibiţiile temperamentale din copilărie se traduc, la maturitate, într-o personalitate introvertită.

Un studiu recent, comandat de către National Institutes of Health din Statele Unite ale Americii, arată cum temperamentul din perioada copilăriei influenţează personalitatea unei persoane la maturitate. Astfel, cei care sunt conduşi de inhibiţiile autoimpuse în copilărie tind să dezvolte personalităţi introverte la maturitate, notează .

„În timp ce multe studii leagă comportamentul copilăriei timpurii cu riscul pentru psihopatologie, rezultatele studiului nostru sunt unice […] Acest lucru se datorează faptului că studiul nostru a evaluat temperamentul foarte devreme în viaţă, legându-l cu rezultatele apărute la mai mult de 20 de ani prin diferenţe individuale în procesele neuronale”, explică dr. Daniel Pine, autoare a studiului şi directoarea Departamentului de Dezvoltare şi Neuroştiinţe Afective a National Institutes of Health.

Oamenii de ştiinţă explică faptul că temperamentul reprezintă modul în care răspundem în termeni emoţionali şi de comportament la factorii de mediu şi, la fel de important, baza pe care este construită personalitatea noastră. Cercetătorii explică faptul că un anumit tip de temperament, cel inhibat, rămâne stabil de-a lungul copilăriei şi adolescenţei şi duce la formarea unei personalităţi introvertite, care predispune la izolarea faţă de ceilalţi şi tulburări de anxietate într-o măsură mai mare faţă de alte tipuri de temperament.

În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au stabilit tipurile de temperament ale copiilor la vârsta de 14 luni, urmând ca la 14 şi 26 ani să fie supuşi unor teste. „Este uimitor faptul că am reuşit să păstrăm legătura cu acest grup de oameni în atâţia ani. Mai întâi părinţii lor, iar acum ei, continuă să fie interesaţi şi implicaţi în muncă”, explică dr. Nathan Fox, cercetător al Universităţii Maryland. „Am studiat biologia inhibiţiei comportamentale de-a lungul timpului şi este clar că are un efect profund care influenţează rezultatele dezvoltării ulterioare”, mai adaugă acesta.

Studiul Infant behavioral inhibition predicts personality and social outcomes three decades later a fost publicat în PNAS.

Citeşte şi:

Ce trebuie să faci ca să ai un copil isteţ şi fericit? Cele 7 reguli esenţiale

Limbajul vulgar auzit la televizor are legătură cu comportamentul agresiv al copiilor

Trebuie liniştiţi bebeluşii care plâng noaptea sau este mai bine să fie lăsaţi în pace? Cercetătorii au răspunsul

Parinti buni cu copii rai



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.