Taxele UE pentru mașinile electrice din China ar putea fi anunțate săptămâna aceasta

UE ar putea anunța în această săptămână noile taxe pentru mașinile electrice din China. Experții estimează că valoarea ar putea crește până la cel puțin 25%. În prezent, taxa este de 10%.

Specialiștii cred că Uniunea Europeană își va dezvălui planul de tarife privind vehiculele electrice din China în această săptămână, potrivit CNBC.

UE are o taxă standard de 10% la vehiculele electrice importate. Taxa va fi majorată provizoriu în cazul vehiculelor electrice din China începând cu 4 iulie.

Analiștii estimează că tariful ar putea fi crescut la aproximativ 25-30%, dar majorarea ar putea fi chiar mai mare, între 30% și 50%.

Comisia Europeană a lansat o investigație în octombrie cu privire la subvențiile acordate producătorilor de vehicule electrice din China. UE a susținut că astfel de importuri subvenționate „au reprezentat o amenințare economică pentru industria europeană de vehicule electrice”.

Industria vehiculelor electrice din China a crescut rapid datorită sprijinului din partea guvernului chinez.



Postari asemanatoare :